0.9 C
București
vineri, 27 decembrie 2024
AcasăSpecialSenatorii menţin prevederea că reprezentanţii societăţii civile din CSM nu au calitate...

Senatorii menţin prevederea că reprezentanţii societăţii civile din CSM nu au calitate de demnitar

Senatorii şi-au menţinut, luni, punctul de vedere ca reprezentanţii societăţii civile care fac parte din CSM să nu aibă calitate de demnitar, ei au respins în acest sens o cerere de reexaminare a unui proiect de lege transmisă Parlamentului de preşedintele Traian Băsescu, potrivit Mediafax.

Proiectul de lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă 23/2012 pentru modificarea Legii 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, precum şi pentru prorogarea unor termene prevăzute în Legea 247/2005 privind reforma în domeniul proprietăţii şi justiţiei fusese modificat anterior de senatori, prin introducerea unui amendament care viza modificarea unei prevederi din Legea 31/2004 privind Consiliul Superior al Magistaturii.

Potrivit unui amendament adoptat anterior în Senat, numai judecătorii şi procurorii din CSM urmau să aibă calitatea de demnitari.

Această prevedere a fost criticată de preşedintele Traian Băsescu, care s-a pronunţat pentru păstrarea textului legal actual, potrivit căruia „membrii Consiliului Superior al Magistraturii au calitatea de demnitar” şi a cerut Parlamentului reexaminarea actului normativ.

Şeful statului a susţinut că, în condiţiile în care Consiliului Superior al Magistraturii are în componenţa sa şi doi reprezentanţi ai societăţii civile, specialişti în domeniul dreptului, care se bucură de înaltă reputaţie profesională şi morală, nu se justifică diferenţa de statut dintre aceştia şi ceilalţi membri ai Consiliului.

„Apreciem că statutul de demnitar nu derivă din calitatea de judecător sau procuror, ci din atribuţiile şi responsabilităţile specifice calităţii de membru al CSM. Astfel, se impune ca toţi membrii CSM să aibă acelaşi statut”, a mai arătat Băsescu în cererea de reexaminare.

Proiectul de lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă 23/2012 pentru modificarea Legii 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, precum şi pentru prorogarea termenului prevăzut la art. III din Titlul XVI al Legii 247/2005 privind reforma în domeniul proprietăţii şi justiţiei a fost dezbătut de Senat în calitate de Cameră decizională.

După vot, liderul senatorilor democrat-liberali, Cristian Rădulescu, a criticat faptul că plenul a adoptat o serie de amendamente care nu au legătură cu obiectul reexaminării. El a susţinut că, în urma votului – 93 de voturi „pentru”, 13 voturi „împotrivă” şi trei abţineri -, votul de lege organică nu a fost atins. „Din acest punct de vedere, susţin reluarea procedurii într-o altă şedinţă”, a menţionat acesta.

Viceliderul grupului PDL de la Senat Dumitru Oprea a susţinut, pe de altă parte, că niciun vot nu poate fi recunoscut în condiţiile în care anterior nu s-a decis prelungirea programului, în condiţiile în care senatorii şi-au exprimat votul cu câteva minute dupa ora 18.00.

„Aici este o chestiune despre cui îi merge bine ceasul”, a replicat, ironic, preşedintele Senatului, Crin Antonescu, care, ulterior, a anunţat încheierea şedinţei.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă