Richard Galliano, Aleksandra Kurzak, Claudio Abbado şi Janine Jansen – nu ştiu dacă şi în ce măsură cunoaşteţi personalităţile care se ascund în spatele acestor nume, dintre cele mai „grele” ale jazzului şi muzicii clasice contemporane. Însă ştiu că cele 4 discuri pe care apar aceste nume, lansate în 1 şi 2 aprilie 2013 sunt printre cele mai interesante ale anului.
Un acordeon pentru o lume…
…este instrumentul celebrului Richard Galliano, pe care şi bucureştenii l-au putut admira în 2011 şi 2012, în cadrul unor concerte cu casa închisă. Să cânţi jazz la acordeon poate părea ceva neobişnuit, şi tocmai speculând acest aspect, Richard Galliano, astăzi în vârstă de 63 de ani, şi-a construit o carieră redutabilă. Acordeonul este instrumentul emblematic pentru Franţa, iar Richard Galliano cred că poate fi considerat muzicianul francez emblematic pentru ţara sa natală: un artist total, foarte versatil, care nu ezită să cucerească mereu teritorii noi. Este de altfel ceea ce a făcut şi în 1 aprilie 2013. Doar în Franţa a fost lansat cel mai nou album al acordeonistului Richard Galliano, editat de casa Deutsche Grammophon, un album ce urmează să fie distribuit şi la nivel global în perioada următoare. Adică şi în România, unde îl puteţi găsi în magazinele de specialitate (Librăriile Humanitas sunt unele dintre ele) sau pe www.getmusic.ro.
Pe acest nou album, Richard Galliano interpretează Vivaldi. Şi este atât de surprinzător, în sensul bun al cuvântului, să descoperi celebrele „Anotimpuri” într-o versiune pentru acordeon şi orchestră ce sună absolut admirabil: o experienţă auditivă pe care v-o recomand, nu o veţi întâlni prea des. Despre care vă puteţi lămuri mai mult, pe youtube http://www.youtube.com/watch?v=gfejYXzCai0&feature=player_embedded
O voce din Polonia şi poveşti de dragoste
Tot în 1 aprilie a fost lansat la nivel internaţional şi cel mai nou album al sopranei poloneze Aleksandra Kurzak: „Bel raggio” apărut la casa Decca, un CD ce cuprinde arii din opere de Gioachino Rossini. Dacă vreţi să aflaţi mai multe despre sopranele de coloratură, adică acele soprane cu voci subţiri care au capacitatea de a cânta nota foarte înalte, cu o agilitate ieşită din comun, atunci acesta este discul potrivit. Muzica este una foarte frumoasă: Rossini este un maestru al operei de tipul bel canto, adică acel tip de scriitură muzicală ce pune accent tocmai pe virtuozitate. Aşa că, într-un fel, aveţi în faţa urechilor un Cirque du soleil al începutului de secol XIX, în interpretarea unei soprane care în august va împlini 36 ani.
Presa avidă de noutăţi mondene a publicat în ianuarie 2013 pozele postate de tenorul Roberto Alagna, fostul soţ al sopranei Angela Gheorghiu, pe contul propriu de Facebook: la braţul său se afla Aleksandra Kurzak, noua frumoasă brunetă din viaţa sa.
Nu iubesc în mod special aceste amănunte picante; în primul rând, în ceea ce-l priveşte pe un artist, cred că contează calitatea sa profesională. Iar critica internaţională a apreciat-o mereu la superlativ la Aleksandra Kurzak, o voce frumoasă, cu apariţii aplaudate pe cele mai importante scene ale lumii. Dar aş minţi dacă n-aş mărturisi că prefer vocea Angelei Gheorghiu…
Cel mai bine însă este să vă faceţi o părere singuri. Ascultaţi-o pe Aleksandra Kurzak pe noul său album „Bel raggio” disponibil în magazinele de specialitate. Sau la Radio România Muzical, în 9 mai, de la ora 17.30, album inclus şi în campania „Votează discul de muzică clasică al anului 2013” derulată pe pagina www.romania-muzical.ro.
O stea a Olandei pe firmament
Tot în 1 aprilie 2013 a fost lansat şi cel mai nou disc al violonistei olandeze Janine Jansen. Are 35 ani şi o carieră de invidiat – cântă pe cele mai mari scene ale lumii, este unul dintre cei mai bine vânduţi artişti de muzică clasică de pe www.itunes.com, este considerată o adevărată vedetă în ţara ei natală, este frumoasă şi…mai mult decât atât, este un artist extrem de talent şi care îşi dovedeşte deja maturitatea, poate surprinzătoare, la 35 ani.
De obicei, artiştii mai tineri abordează în primul rând pe discurile lor repertoriul consacrat, pentru că acele lucrări foarte cunoscute din muzica clasică se şi vând cel mai bine. Iar producătorii nu riscă…
Însă în cazul Janinei Jansen, un nume deja faimos, care este vandabil graţie performanţelor deosebite ale artistei, s-au făcut şi excepţii. Cred că o astfel de excepţie este discul apărut în 1 aprilie, pe care-l veţi găsi şi în România. Pe acest disc, Janine Jansen interpretează lucrări camerale: Sextetul „Noapte transfigurată” de Arnold Schonberg şi Cvintetul D 956 în Do major de Franz Schubert. Sunt două lucrări importante ale muzicii de cameră, două capodopere ale romantismului – târziu, în cazul Schonberg şi timpuriu, în cazul lui Schubert. Însă nu acel gen de repertoriu care ar atrage un public foarte larg: muzica de cameră este oricum considerată o specie mai deosebită a muzicii clasice, despre care se crede că poate fi înţeleasă pe deplin numai de iniţiaţi. Însă cred că acest nou disc al Janinei Jansen poate rupe aceste prejudecăţi: ne aflăm în faţa unei muzici tulburătoare, într-o interpretare absolut fascinantă. Partenerii Janinei Jansen, în aceste înregistrări care au fost realizate într-un concert live din 2012, sunt nume importante de asemenea: violonistul rus Boris Brovtsyn, violistul israelian Amihai Grosz, violistul ucrainean Maxim Rysanov, violoncelistul suedez Torleif Thedéen şi violoncelistul german Jens-Peter Maintz.
Mi-a atras atenţia numele lui Amihai Grosz, în prezent prim violist al celebrei orchestre a Filarmonicii din Berlin. Şi bănuiala mea s-a confirmat: unul dintre bunicii săi era originar din România… Încă un motiv să avem în colecţie acest disc exceptional.
Albumul a fost difuzat în 1 aprilie la Radio România Muzical şi poate fi reascultat şi votat pe pagina campaniei “Votează discul de muzică clasică al anului 2013” (www.romania-muzical.ro)
Winds of Joy
În fine, în 2 aprilie 2013, un binecunoscut dirijor al zilelor noastre: Claudio Abbado, care anul acesta împlineşte venerabila vârstă de 80 de ani, şi-a lansat cel mai nou disc. Cred că Claudio Abbado este unul dintre cei mai cunoscuţi muzicieni italieni ai zilelor noastre: rămân de neuitat spectacolele sale de operă de la Teatrul Scala din Milano sau concertele Orchestrei Filarmonicii din Berlin – în 1989, Abbado i-a succedat lui Herbert von Karajan în poziţia de dirijor al filarmonicii berlineze şi nu a avut deloc o misiune uşoară.
Însă discul lansat în 2 aprilie nu vorbeşte despre titani, ci doar despre bucuria de a face muzică. Claudio Abbado este dirijorul Orchestrei Mozart din Bologna, ansamblu înfiinţat în 2004, care a înregistrat deja mai multe discuri alături de Abbado. De data aceasta, concerte pentru instrumente de suflat şi orchestră de Wolfgang Amadeus Mozart. Nu-mi pot imagina ceva mai relaxant şi mai luminos decât muzica lui Mozart, iar discul acesta le are pe toate: o muzică frumoasă, o interpretare bună, un nume foarte mare pe copertă. Ce lucrări găsim mai exact pe acest album: Concertul pentru clarinet şi orchestră, Concertul nr.2 pentru flaut şi orchestră şi Concertul pentru fagot şi orchestră, toate, cu solişti italieni. Un disc disponibil şi în România, de neratat, de ascultat luni, 15 aprilie, ora 20, la Radio România Muzical. Şi de votat în cadrul campaniei “Votează discul de muzică clasică al anului 2013”.
