UPDATE 16:50. Procurorii susţin că au fost distruse documente justificative care ar fi atestat cheltuielile din bugetul serviciului secret, inclusiv cele de cumpărare a autoturismului de lux folosit de Gabriel Oprea.
––––––
Procurorii DNA au decis trimiterea în judcată a fostului ministru de Interne și viceprim-ministru pentru Securitate Națională, Gabriel Oprea, în prezent senator în Parlamentul României, pentru săvârşirea infracțiunii de abuz în serviciu, dacă funcționarul a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit. Fostul ministru de Interne este acuzat ca a aprobat cumpărarea unei limuzine și unei cabine de duș din banii MAI
În dosar mai sunt cercetați patru foți angajați ai DIPI. Astfel, Gheorghe Nicolae, ”chestor principal de poliție, la data faptelor șef al Departamentului de Informații și Protecție Internă (D.I.P.I.) cu rang de secretar de stat, pentru complicitate la săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu, dacă funcţionarul a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, precum şi pentru săvârşirea a două infracţiuni de deturnare de fonduri, dintre care una în formă continuată (11 acte materiale)”
Gabriel Nicolae Pavel, comisar șef de poliție, la data faptei șef al Serviciului Juridic din cadrul Departamentului de Informații și Protecție Internă (D.I.P.I.), este cercetat pentru complicitate la săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu, dacă funcţionarul a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit
Nelu Zărnică, chestor principal, subsecretar de stat, la data faptei, este cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de deturnare de fonduri, în formă continuată (2 acte materiale)
Citește și: Gabriel Oprea este urmărit penal în dosarul legat de cheltuirea fondurilor DIPI
Marian Dănuț Iacob, comisar șef de poliție, şeful unei structuri administrative la data faptei,este cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de deturnare de fonduri, în formă continuată (3 acte materiale).
Potrivit procurorilor, ”în ziua de 13 iulie 2015, inculpatul Oprea Gabriel, în calitate de ministru de Interne şi ordonator de credite, cu ajutorul chestorului principal Nicolae Gheorghe şi a comisarului şef Pavel Gabriel-Nicolae, a dispus suplimentarea cu suma de 410.000 lei a fondurilor pentru cheltuieli operative ale Departamentului de Informaţii şi Protecţie Internă (DIPI) şi a aprobat achiziţia unui autoturism Audi A8, în scopul declarat al asigurării protecţiei demnitarilor”.
Acest lucru s-a realizat cu încălcarea prevederilor legale care limitează achiziționarea autovehiculelor din fondurile operative ale Ministerului Afacerilor Interne, strict la situații legate de folosirea lor în activități de urmărire penală a infracțiunilor de corupție.
Ca urmare a încălcării atribuțiilor de serviciu, bugetul de stat a fost prejudiciat cu suma de 410.000 lei, iar D.I.P.I. a beneficiat de dotarea cu bunurile respective, în valoare de 91.295,73 euro, folosul fiind necuvenit în raport cu destinația legală a fondurilor operative.
De asemenea, ”în perioada 21 august – octombrie 2015, chestorul principal de poliţie Nicolae Gheorghe, în calitate de secretar de stat în cadrul Departamentului de Informaţii şi Protecţie Internă, a schimbat destinaţia resurselor materiale alocate instituţiei publice pe care o conducea, respectiv a autoturismului marca Audi A8 achiziţionat din fonduri operative în mod conspirat, pentru folosinţa personală şi exclusivă a ministrului de Interne în funcţie Oprea Gabriel”, mai transmite DNA.
Citește și: Gabriel Oprea, URMĂRIT PENAL, în dosarul coloanelor oficiale: Mi se pare nedrept
În perioada 2014 – 2015, inculpatul Nicolae Gheorghe, în calitate de secretar de stat și ordonator de credite în cadrul Departamentului de Informații și Protecție Internă, în mod repetat, a aprobat mai multe rapoarte prin care a fost schimbată destinația unei alte sume, şi anume de 238.173,47 lei, alocată instituției pentru fonduri operative, în scopul efectuării unor cheltuieli de protocol ori pentru înzestrarea instituției, care nu au fost circumscrise activităților, acțiunilor sau misiunilor cu caracter informativ-operative.
În aceeași manieră au procedat și inculpaţii Zărnică Nelu și Iacob Marian-Dănuț, în calitate de ordonatori de credite în cadrul Departamentului de Informații și Protecție Internă, care au întocmit rapoarte prin care a fost schimbată destinaţia sumei de 9.398 lei, respectiv 4.955,51 lei.
Procurorii au instituit măsura sechestrului asigurător asupra mai multor bunuri ce aparțin inculpaților Oprea Gabriel, Nicolae Gheorghe și Pavel Gabriel-Nicolae, până la concurența sumei de 410.000 lei, în vederea recuperării pagubei produse prin săvârșirea, de către cei trei inculpați, a infracțiunii de abuz în serviciu, dacă funcționarul a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit.
Dosarul a fost trimis spre judecare Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, cu propunerea de a se menţine măsurile asigurătorii luate faţă de inculpaţii NICOLAE Gheorghe, OPREA Gabriel şi PAVEL Gabriel-Nicolae.