19.8 C
București
sâmbătă, 4 mai 2024
AcasăSpecialUn candidat la Primăria Ploieștiului, în GREVA FOAMEI din cauza Legii electorale

Un candidat la Primăria Ploieștiului, în GREVA FOAMEI din cauza Legii electorale

Marius Fenichiu, un candidat independent pentru funcţia de primar al Ploieştiului, a anunţat, luni, într-un mesaj postat pe o reţea de socializare, că intră în greva foamei în semn de protest faţă de prevederile legii electorale care favorizează partidele, dar şi faţă de “sfidarea” Autorităţii Electorale Permanente, informează Agerpres

Fenichiu a postat pe pagina sa de Facebook un mesaj video în care anunţă că intră în greva foamei şi în care îşi exprimă nemulţumirile faţă de “discriminarea gravă” la care sunt supuşi candidaţii independenţi. 

“Intru în greva foamei pentru că legea electorală mă discriminează grav deoarece sunt candidat independent. Intru în greva foamei pentru că legea electorală mă obligă să angajez şi să plătesc o firmă care să îmi producă materiale de campanie electorală. Nu pot să filmez cu propriul telefon şi să postez pe pagina mea de Facebook! Eu sunt un om simplu, nu am afaceri, nu am combinaţii să îmi plătesc campania, iar această lege făcută de partide este făcută împotriva candidaţilor oneşti. Intru în greva foamei pentru că pe data de 10 mai am solicitat clarificări din partea AEP, dar nu mi s-a răspuns, fiecare zi care a trecut fiind pentru mine o zi în care am avut posibilităţi restrânse de a-mi promova imaginea faţă de candidaţii cu bani. Sistemului nu îi pasă de noi, oamenii de rând, şi doar împreună putem să îl schimbăm”, spune Fenichiu în mesajul video. 

De asemenea, el a postat pe un site un mesaj mai amplu intitulat “Intru în greva foamei, nu renunţ la luptă!” în care arată că sistemul creat de partide “îngroapă” şansele candidaţilor independenţi. 

“Nu este normal ca partidele, cele mai bine organizate structuri mafiote din România, să fie favorizate de Legea Electorală. Deşi conform legii, în calitate de candidat am dreptul să-mi exprim opiniile în mod liber şi fără nicio discriminare, din cauză că îmi este interzis să produc materiale în regie proprie, îmi este interzis şi dreptul la liberă exprimare, pentru că practic devin obligat să plătesc unei firme pentru producerea unor materiale. (…) Refuz să mănânc până când Autoritatea Electorală Permanentă va înceta această sfidare la adresa mea. Continui însă lupta cu sistemul mafiot creat de către partidele parlamentare”, se arată în mesajul citat. 

Fenichiu a intrat în greva foamei de la ora 7.00. 

Marius Fenichiu este unul dintre cei 13 candidaţi pentru funcţia de primar al Ploieştiului.

Cele mai citite

VIDEO. Adina Buzatu ne face ținuta pentru masa de Paște: “Nu arată bine să ai decolteul până la buric!”

Adina Buzatu, stilistă română specializată în vestimentația masculină și nu numai, a vorbit despre ținuta pe care trebuie să o abordăm pentru masa de...

VIDEO. Incendiu în Berlin. A luat foc o fabrică de armament

Incendiul care a izbucnit vineri la o mare fabrică de armament din Berlin a stârnit îngrijorare și alertă în capitala Germaniei. Potrivit informațiilor furnizate...

Un loc de parcare din Amsterdam a fost scos la vânzare cu 500.000 de EURO

Pare incredibil, dar în orașul Amsterdam, celebrul pentru frumusețea sa și pentru stilul său de viață vibrant, un loc de parcare poate ajunge să...
Ultima oră
Pe aceeași temă