Autorităţile mexicane au anunţat, vineri, validarea extrădării baronului drogurilor Joaquin "El Chapo" Guzman în Statele Unite, informează Ministerul de Externe al Mexicului, într-un comunicat citat de Agerpres.
În schimb, Mexicul spune că a primit garanţii din partea SUA că Guzman nu va fi condamnat acolo la pedeapsa cu moartea.
Ministerul "l-a informat astăzi pe Joaquin Guzman Loera… în legătură cu acordurile prin care guvernul Mexicului aprobă extrădarea sa internaţională către guvernul Statelor Unite" pentru a fi acolo judecat, potrivit comunicatului, în timp ce narcotraficantul dispune de 30 de zile pentru a face apel.
Nu este clar când va fi transferat Guzman, dar ministerul a declarat că el va compărea în faţa unor tribunale federale din Texas şi California, notează Reuters.
"El Chapo", aşa cum este cunoscut, a fost şeful cartelului de droguri Sinaloa şi unul dintre cei mai căutaţi baroni de droguri din lume până când a fost capturat în ianuarie, la şase luni după ce a evadat dintr-o închisoare de înaltă securitate din centrul Mexicului printr-un tunel.