18.9 C
București
joi, 16 mai 2024
AcasăSpecialElevii de clasa a VI-a încep, luni, Evaluarea Națională

Elevii de clasa a VI-a încep, luni, Evaluarea Națională

Elevii de clasa a VI-a încep, luni, Evaluarea Națională, cu proba la Limba română şi comunicare, potrivit calendarului și metodologiei de organizare și desfășurare a examenelor, arobate de Ministerului Educaţiei. Marți, ei vor susține proba la Matematică şi ştiinţe.

Totodată, elevii de clasa a IV-a susţin, în 30 mai, proba la Limba română, în 31 mai – proba la Matematică, iar în 2 iunie – proba la Limba maternă. 

Ultimii care vor susţine evaluarea sunt elevii de clasa a II-a. Astfel, proba la Limba română scris va avea loc pe 6 iunie, pe 7 iunie (citit), Limba română pentru minorităţile naţionale scris/citit – 7 iunie, Matematică – 8 iunie, Limba maternă – 9 iunie (scris) şi 10 iunie (citit). 

Subiectele sunt elaborate de Centrul Naţional de Evaluare şi Examinare şi vor fi formulate clar, precis şi în strictă concordanţă cu programele şcolare în vigoare pentru fiecare disciplină de studiu. 

„Pentru clasa a IV-a, testele vor avea un format asemănător cu cel al evaluărilor internaţionale administrate elevilor în vârstă de 10 – 12 ani. La clasa a II-a, responsabilitatea administrării testelor aparţine administratorului de test – învăţătorul/ institutorul/ profesorul pentru învăţământul primar de la clasă. La clasele a IV-a şi a VI-a, administratorul de test va fi un cadru didactic diferit de cel care predă în mod obişnuit la clasă. Pe toată durata administrării testelor, administratorul de test este asistat de un al doilea cadru didactic, care nu predă la clasa respectivă şi care are rolul de a susţine procesul de administrare a instrumentelor de evaluare", precizează MENCŞ. 

Potrivit metodologiei, sălile în care se susţin evaluările naţionale la clasele a II-a, a IV-a şi a VI-a sunt, de regulă, sălile în care elevii îşi desfăşoară activitatea în mod curent. Acestea vor fi adaptate în prealabil, după caz, în funcţie de testul planificat, prin eliminarea oricăror materiale didactice care i-ar putea influenţa pe elevi. 

Durata alocată rezolvării subiectelor este de 30 de minute pentru fiecare test administrat la Evaluarea Naţională la clasa a II-a, de 60 de minute pentru fiecare test administrat la Evaluarea Naţională la clasa a IV-a şi tot de 60 de minute pentru fiecare test administrat la Evaluarea Naţională la clasa a VI-a. 

Fiecare test este evaluat de către două cadre didactice, pentru fiecare disciplină în parte, pe baza Caietului cadrului didactic. Baremele de evaluare, precum şi alte informaţii referitoare la evaluare sunt cuprinse în Caietul cadrului didactic. 

Rezultatele obţinute la evaluări nu vor fi trecute în catalogul clasei şi vor fi valorificate la nivelul unităţii de învăţământ prin elaborarea planurilor individualizate de învăţare, consemnarea în portofoliul educaţional al elevului, respectiv informarea părinţilor/ reprezentanţilor legali ai elevului asupra stadiului formării şi dezvoltării competenţelor evaluate.

Cele mai citite

Florin Piersic a fost transferat de la ATI într-un salon din Compartimentul Septic al Spitalului Foișor

Florin Piersic a fost mutat din secția ATI într-un salon din Compartimentul Septic al Spitalului Foișor. A început să meargă pe distanțe scurte, potrivit...

Yoav Gallant, ministrul israelian al apărării, disensiuni cu premierul Netanyahu pe tema administrării Gaza

Într-un gest public rar care ilustrează diviziunile privind direcția campaniei militare în cadrul cabinetului de război al Israelului, ministrul apărării Yoav Gallant l-a îndemnat...

Bugetul Agriculturii, suplimentat cu un miliard de lei pentru subvenţiile fermierilor. Barbu: plăţile, de săptămâna viitoare

Guvernul a aprobat, în şedinţa de joi, suplimentarea cu un miliard de lei a bugetului Ministerului Agriculturii pentru plata subvenţiilor de 100 de euro...
Ultima oră
Pe aceeași temă