Prefectul Gheorghe Vuşcan doreşte să promoveze un proiect de hotărâre de guvern prin care muncitorii concediaţi de Mechel să îşi primească banii din fondurile pe care Ministerul de Finanţe le datorează companiei siderurgice.
Scandalul de la combinatul siderurgic Mechel din Câmpia Turzii a intrat într-o nouă fază, după patru săptămâni de proteste. Prefectul de Cluj, Gheorghe Vuşcan, a început demersurile pentru a obţine bani pentru plata salariilor compensatorii pentru foştii angajaţi ai Mechel. El spune că soluţia ar fi ca statul român să urgenteze procedura de returnare a TVA-ului la care are dreptul Mechel.
Aceşti bani să fie folosiţi în primul rând pentru pentru plata celor trei salarii compensatorii la care are dreptul fiecare angajat aruncat în şomaj de la Mechel. Gheorghe Vuşcan a declarat că a stat deja de vorbă cu ministrul Muncii, Mariana Câmpeanu, precum şi cu ministrul delegat pentru Dialog Social, Doina Pană, care susţin această variantă.
Însă mai trebuie acordul ministrului Economiei, Varujan Vosganian. ”Şi doamna ministru Mariana Câmpeanu, şi doamna ministru Doina Pană vor susţine această soluţie. Rezolvarea problemei Mechel se numără printre priorităţile Guvernului, pentru că toată lumea ştie că tensiunile vor fi din ce în ce mai mari. Şi la Târgovişte am înţeles că vor fi 500 de disponibilizaţi!”, a declarat prefectul de Cluj.
Mechel a cerut rambursarea TVA în valoare de mai multe multe zeci de milioane de lei, iar procedura de verificare a returnării a TVA a început de doi ani. Suma pe care Mechel o datorează foştilor angajaţi este de circa 700.000 de euro, potrivit www.clujtoday.ro.
Protestele se radicalizează
Aceste demersuri ale autorităţilor judeţene au loc în contextul în care protestatarii de la Mechel au blocat ieri dimineaţă drumul european E 60 care trece prin Câmpia Turzii, în semn de protest faţă de faptul că membrii conducerii combinatului siderurgic nu şi-au respectat promisiunea de a plăti salariile compensatorii până vineri. La Câmpia Turzii, oamenii au intrat în cea de-a patra săptămână de proteste.
Ei spun că vor ieşi în fiecare zi în stradă până când îşi vor primi banii. Ieri, cei peste 100 de protestatari au decis să traverseze în grup, pe la o trecere de pietoni, drumul european, care face legătura între Târgu-Mureş şi Cluj-Napoca, iar această strategie a dus la blocarea totală a traficului rutier. Poliţia nu a putut să îi amendeze pe protestatari, pentru poliţiştii că nu au temeiul legal pentru a împiedica traversarea străzii, dacă pietonii fac acest lucru regulamentar.
Care sunt variantele patronatului
Iniţial, conducerea combinatului siderurgic le-a promis că va achita aceste salarii compensatorii până în data de 15 martie. O foarte mică parte din bani a fost plătită, iar restul ar urma să fie achitat în această săptămână, au promis reprezentanţii conducerii. Însă muncitorii spun că nu mai au nici un fel de încredere în aceste angajamente. În luna februarie, 720 de persoane au fost aruncate în şomaj de la Câmpia Turzii. La combinat ar mai urma să rămână 360 de angajaţi. În momentul privatizării, acum un deceniu, combinatul siderurgic din Câmpia Turzii avea peste 5.000 de angajaţi.
Concernul rusesc Mechel a cumpărat combinatul pentru suma de 2,7 milioane de euro şi a beneficiat de ştergerea datoriilor la bugetul de stat. Sindicaliştii spun că doar valoarea fierului vechi din depozitul Mechel era mai mare decât suma plătită de cumpătătorii ruşi. În urmă cu câteva săptămâni, concernul rusesc Mechel, aflat la marginea colapsului, a vândut cele cinci combinate siderurgice pe care le deţine în România la Câmpia Turzii, Târgovişte, Brăila, Buzău şi Oţelu Roşu pentru 230 de lei. Cumpărătorul este o altă firmă rusească Nikarom, despre care unii au speculat că i-ar avea în spate pe oamenii de încredere ai Kremlinului.