Londra anunţă (conform Agerpres) că, pentru prima dată în istoria metropolei, străinii îi depăşesc ca număr pe cei născuţi în capitala Marii Britanii. În ianuarie 2014, britanicii au stabilit referendum pentru a se decide prin scrutin naţional dacă să mai rămână în UE. Parisul, Franţa, se luptă pentru a obţine suficiente voturi care să interzică femeilor musulmane purtarea în public a vălului pe faţă. Jean Marie Le Penn doreşte referendum tot în inuanuarie 2014 astfel ca Franţa să decidă ieşirea din UE şi din zona euro. În SUA, un sector important al economiei, cel al distribuţiei benzinei, (gas stations), este, practice, controlat de lumea arabă. Există zeci de mii de moschei construite în cuprinsul Noului Continent. Citesc în Ştirile Yahoo! că SUA analizează dezmembrarea UE şi dispariţia monedei euro. Primăriile oraşelor germane au început să se plângă (Agerpres) de prea mulţi străini şi de impactul negativ al acestora asupra modului de viaţă german. Fiind recent în Budapesta, am fost impresionat să surprind o demonstraţie în faţa cladirii Parlamentului prin care se cerea ca şi comunitatea de romi (ţigani) să plătească impozit. În România sunt două milioane de romi şi nu 500.000 cum se pare că ar fi fost rezultatul la ultimul recesământ.. Mi s-a spus că aceste nemulţumiri există în toată Europa Centrală şi de Vest. România este oprită să intre în Schengen şi am mari dubii că vom fi parte vreodată din acest spaţiu de liberă circulaţie în Europa. Noi nu am făcut niciodată parte din cultura şi civilizaţia emisferei vestice. Iar aceste rânduri, scrise de subsemnatul au avut de la apariţie acest scop, să schimbe gândirea şi abordarea istoriei la români. Rezistenţa şi ignoranţa sunt foarte mari. În plus, sunt completate de o aroganţă pe care istoria noastră nu o justifică. La Cluj, în Ardeal şi Banat, situaţia este dramatică. De la primăria din Cluj mi se spune ca 90% din populaţia actuală nu este formată din clujeni. Dacă, totuşi, s-au născut în Cluj, aceştia sunt produsul culturii de bloc, de cartier, cu mod de viaţă, limbaj, comportament, cu mult consum de alcool, cu muzică populară la taragot şi manele. O vulgaritate care nu se poate descrie în cuvinte. Prin anii 1996, 1997, fiind acasă la Cluj, eram în cartierul Gheorgheni, în zona străzii Godeanu, când am văzut cum se tăia pe stradă porcul de Crăciun. Mi s-a spus că obiceiul se practică şi acum, inclusiv în cartierul Mănăştur. Nimeni nu spune nimic nimănui. Pentru că suntem slabi şi laşi. “Autorităţile” au aceeaşi origine, limbaj, cultură şi mod de viaţă. Este vorba de o invazie fără precedent în oraşele noastre şi în oraşele ţărilor creştine. Se poate opri fenomenul? Mă îndoiesc. Vor trebui cel puţin trei, patru generaţii pentru ca această populaţie să devină civilizată în sens urban. Privind invazia lumii musulmane, să fie oare un răspuns revanşă la vechile cruciade, cum îmi spun istoricii? Posibil. Eu cred că este vorba de o invazie a sărăciei, dar cu tupeu agresiv, vulgar. Preţul ar putea fi dispariţia înceată a civilizaţiei creştine.