19.2 C
București
duminică, 5 mai 2024
AcasăSpecial65 de milioane de mașini au probleme la AIRBAG. Ce mărci sunt...

65 de milioane de mașini au probleme la AIRBAG. Ce mărci sunt chemate în service

65 de milioane de automobile vândute în Statele Unite ar putea avea probleme cu airbag-urile din dotare, produse de firma Takata, infornează EFE citată de Agerpres.

Aceste mașini ar trebui rechemate în service, dar această operațiune pare intrată în haos din cauza lipsei de componente necesare pentru reparaţii şi a rezistenţei producătorilor de a accepta periculozitatea tuturor airbagurilor.

Agenţia pentru Siguranţa Traficului din Statele Unite (NHTSA) a identificat General Motors (GM), Volkswagen (VW), Ford, Daimler Vans, BMW, Jaguar Land Rover şi Mercedes Benz ca fiind mărcile afectate de ultimul val de chemări revizie. 

În total, 4,4 milioane de autovehicule ale acestor şapte producători au fost astfel adăugate la "interminabila" listă cu autovehicule din SUA care au fost echipate cu airbaguri defecte de la compania japoneză Takata. 

Producătorii cei mai afectaţi sunt GM şi Ford, fiecare cu circa 1,9 milioane autovehicule afectate. 

De asemenea, Grupul Volkswagen are 217.000 autovehicule afectate, Mercedes-Benz 199.705, BMW 91.806, Jaguar Land Rover 54.350 şi Daimler Vans 5.100. 

Aceste 4,4 milioane de autovehicule sunt incluse în extinderea reviziei anunţate pe 4 mai de autorităţile americane şi care implică între 35 şi 40 milioane de autovehicule. 

La începutul lunii trecute, NHTSA s-a limitat la a anunţa extinderea reviziei, fără a dezvălui numele mărcilor afectate. De atunci, producătorii şi modelele vizate sunt anunţate periodic. 

Anterior, în 2015, Takata a fost obligată să cheme la revizie 28,5 milioane autovehicule din cauza aceluiaşi defect al airbagurilor. 

Pentru a adăuga mai multă confuzie unei situaţii haotice, un raport al Senatului american dezvăluie că Fiat Chrysler (FCA), Mitsubishi, Toyota şi Volkswagen continuă să vândă autovehicule ce au instalate airbaguri cu defecte de la Takata. 

Conform raportului Comitetului pentru Comerţ, Ştiinţă şi Transport din Senat, NHTSA a autorizat vânzarea de autovehicule cu airbaguri Takata deoarece pericolul de explozie este pe termen lung şi până în 2018 aceste sisteme defecte vor fi înlocuite.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Lista PSD pentru Consiliul General începe cu Firea, Negoiță și Băluță. Piedone nu figurează

Lista candidaților propuși de PSD pentru Consiliul General al Municipiului București începe cu Gabriela Firea, Robert Negoiță, Daniel Băluță și Dan Cristian Popescu. Pe lista...

Rusia – Ucraina, ziua 781. Rusia susține că “Formula de pace” va avea succes dacă Occidentul oprește livrările de arme pentru Ucraina

"Formula de pace" va avea succes dacă Occidentul oprește livrările de arme pentru Ucraina, susține purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria...

Când revin elevii în bănci? Calendarul examenelor naționale

Școala începe pe 8 mai, după vacanța de primăvară și după sărbătorile de Paște pentru creștinii ortodocși, conform calendarului anului școlar 2023-2024. Cursurile din modulul 5...
Ultima oră
Pe aceeași temă