Lumea auto este una dintre cele mai importante industrii la nivel mondial, iar remuneraţiile celor mai puternici executivi din acest domeniu sunt şi ele pe măsură. Cu zeci de milioane de euro câştigaţi anual directorii unor companii auto se numără printre cel mai bine plătiţi CEO din lume, însă şi deciziile uneori scriu istorie.
VEZI în galeria foto de mai sus EXECUTIVII de care depinde o industrie întreagă, a cărei valoare se ridică la peste 1000 miliarde euro!
Alan Mulally, CEO Ford Motor Co.
Mulally, la fel ca şi Carlos Ghosn, este văzut ca unul dintre marii salvatori de pe piaţa auto. El a reuşit să repună pe picioare producătorul auto american, într-un moment în care Ford era la un pas de faliment. Dacă între 2006-2008 Ford a pierdut 30,1 miliarde de dolari, în ultimii patru ani veniturile companiei au crescut cu 35,2 miliarde de dolari, conform Automotive News.
Pentru performanţele sale din 2011 Mulally a câştigat 29,5 milioane de dolari, urmând ca plata totală pentru 2012, salariu plus alte bonusuri pe care le va primi anul acesta, să se ridice la peste 30 milioane de dolari (22,9 milioane euro, după cursul valutar al zilei). De asemeni CEO-ul Ford a mai primit în 2011-2012 acţiuni în valoare de aproximativ 115 milioane de dolari în cadrul companiei. Astfel Ford are cel mai bine plătit executiv din lumea auto.
Carlos Ghosn, CEO Renault-Nissan
Cetăţean francez, dar cu origini braziliene şi libaneze, Ghosn este unul dintre cei mai populari executivi din industria auto. Marea sa reuşită a fost revitalizarea brandului Nissan. Producătorul japonez era în pragul falimentului în 1990, însă datorită unei politici agresive de reducere a preţurilor Ghosn a reuşit să scoată Nissan din impas. În prezent Ghosn conduce ambele companii în baza unui acord de unificare a managementului Nissan cu al Renault.
Ghosn a primit pentru activitatea sa la Nissan din 2011 987 milioane yeni (circa 12,5 milioane dolari, la cursul din 2012), la care se mai adaugă compensaţia de 2,8 milioane euro (3,7 milioane dolari) de la Renault, conform unei analize CNN, deci un total de 16,2 milioane dolari (12,43 milioane euro, la cursul zilei). Pentru 2012 încă nu a fost făcută publică remuneraţia numărului unu din grupul Renault-Nissan, însă aceasta ar putea fi chiar mai mare.
Dan Akerson , CEO General Motors (GM)
GM duce de mai mulţi ani o luptă strânsă cu Toyota pentru poziţia de lider mondial, ocupată în prezent de japonezi. În prezent GM este controlată parţial de guvernul american, care a salvat compania de la faliment în 2009.
Dan Akerson primeşte mai puţin decât CEO-ul Ford. Conform unei surse din interiorul GM, citată de Auto News, Akerson a primit pentru 2012 11,1 milioane dolari (8,5 milioane euro), din care însă o parte reprezintă nişte bonusuri din 2011. Pentru 2013 cel mai probabil acesta va primi 9 milioane de dolari, aceeaşi remuneraţie începând din 2011. Deşi Bloomberg anunţa o creştere a remuneraţiei pe 2012, GM a negat acest lucru.
Sergio Marchionne, CEO Fiat-Chrysler, este şi el unul dintre greii industriei auto mondiale, reuşind să salveze Chrysler de la faliment şi să creeze terenul pentru o viitoare fuziune între compania americană şi Fiat. El a primit pentru 2011, conform Bloomberg, 16,2 milioane dolari (12,43 milioane euro). Câştigul pentru 2012 va fi făcut public în decursul acestui an.
„Este doar o chestiune de BANI”. Ce fuziune anunţă FIAT pentru a deveni un GIGANT auto
Volkswagen şi Daimler – nemţii îşi taie singuri salariile
Martin Winterkorn, CEO Volkswagen, a propus ca pentru 2012 să primească mai puţini bani decât cu un an înainte, remuneraţia sa totală ridicându-se la 14,5 milioane euro (19,2 milioane dolari), faţă de aproximativ 17,5 milioane euro (23 milioane dolari, după cursul valutar al zilei) în 2011. Volkswagen ocupă în prezent locul al treilea în topul producătorilor auto după numărul de vânzări, depăşind Ford. Cu toate că Volkswagen a avut un an 2012 foarte bun, profitul operaţional fiind cel mai mare din lumea auto, de 11,5 miliarde euro, cu 2% mai mult decât în 2011, anul acesta se anunţă primele probleme pentru piaţa auto din Germania, iar producătorii ar putea fi afectaţi şi ei.
Dieter Zetsche, CEO Daimler şi al Mercedes-Benz va primi cu 5,8% mai puţini bani pentru 2012 decât pentru 2011, conform Bloomberg. Zetsche va fi plătit pentru anul 2012 cu 10,9 milioane dolari (8,15 milioane euro), asta în baza unui plan al companiei de reducere al bonusurilor oferite managerilor, pe fondul crizei continuie de pe piaţa auto din Europa, dar şi al obiectivelor de vânzări neîndeplinite. Principalul obiectiv al lui Zetsche pentru acest an se pare că va fi întinerirea flotei Mercedes.
Vezi şi PLANUL Mercedes de 21 miliarde euro! Cum vrea şeful Daimler să depăşească BMW şi Audi
VEZI ÎN PAGINA URMĂTOARE – CÂT CÂŞTIGĂ CEO-UL TOYOTA, LIDERUL MONDIAL
Mentalitate japoneză: Remuneraţiile managerilor nu trebuie să creeze discrepanţe în societate
Akio Toyoda este strănepotul fondatorului Toyota, iar din 2009 este preşedinte şi CEO al companiei, devenită o afacere de familie. Anul 2012 a fost unul foarte bun pentru Toyota, producătorul auto reuşind să-şi revină după devastatorul 2011, când s-au confruntat cu pierderi uriaşe din cauza tsunamiului dar şi a unei operaţiuni vaste de rechemare în service.
Toyoda a primit pentru 2011 doar 1,7 milioane de dolari (1,3 milioane euro), de şapte ori mai puţin faţă de remuneraţia primită de CEO-ul Nissan, Ghosn. Totuşi Nissan a avut un profit în 2011 cu 20% mai mare decât al Toyota, conform Bloomberg. Toyoda a primit aceeaşi sumă şi pentru 2010, iar anul acesta surse din piaţă anunţă că va primi tot 1,7 milioane pentru 2012.
Takanobu Ito, preşedinte şi CEO al Honda, primeşte o remuneraţie chiar mai mică decât a lui Toyoda, de doar 1,35 milioane de dolari (puţin peste 1 milion euro), mai mică decât în 2010. Honda încă nu a făcut public salariul CEO-ului pentru 2012, însă în spiritul filosofiei tradiţiei japoneze probabil nu vor fi modificări importante.
Vezi şi NOUL Honda Civic 1.6 i-DTEC, un diesel cu spirit „Civic”. Preţurile pentru România!
Filosofia multor companii japoneze păstrează salariile managerilor de top la nivele foarte scăzute, motivaţia fiind evitarea apariţiilor discrepanţelor foarte mari între şefi şi angajaţi. Doar executivii Sony mai primesc sume cu mult peste media pieţei nipone.
Liderii industriei auto mondiale se numără printre cel mai bine plătiţi executivi din lume. Totuşi remuneraţiile pe care le primesc reflectă, poate nu în totalitate, valoarea şi impactul enorm al acestei industrii asupra economiei mondiale. Aceşti executivi au în mâinile lor soarta a zecii de mii, unii chiar a sute de mii de angajaţi la nivel mondial, dar şi şi o responsabilitate directă în funcţionarea unui angrenaj mult mai mare în centrul cărui se află industria petrolieră. Dar indiferent de resursele viitorului nevoia de mobilitate va rămâne, motiv pentru care industria auto va continua să joace un rol esenţial în modul de funcţionare al lumii în care trăim.