Nici nu se putea ca la aceste alegeri locale PSD să nu câștige Bucureștiul – și nu printr-un intermediar „independent“, precum Sorin Oprescu. Un singur tur, un partid unit având înainte o așa-zisă dreaptă divizată erau, chiar și singure, motive suficiente. A fost și campania destul de reușită – s-o recunoaștem – a Gabrielei Firea. Dar PNL a pus umărul din plin la victoria adversarului. Dimensiunea erorilor sale este incredibilă: mai întâi, cei trei candidați la Primăria Generală, înlocuiți pe rând, pentru a-l „găsi“ în final pe Cătălin Predoiu, care, deși șeful filialei PNL București, nu a reușit să dea niciodată senzația că își dorește foarte mult să devină primarul Capitalei. Apoi, au fost lipsa unei conduceri solide la nivel central, lipsa de idei strategice și chiar tactice, fuziunea imperfectă a celor două jumătăți ale partidului, senzația de „blat“ cu PSD-ul pe care PNL-ul a lăsat-o adesea, inclusiv în formula nefericită a alegerii primarului într-un singur tur de scrutin. Încă de la alegerea lui Iohannis ca președinte al României, PNL s-a culcat pe laurii unei victorii pentru care nu prea avea merite. Și, trebuie spus imediat, a fost în deplin acord cu fostul său președinte, dl Iohannis. Împreună, președintele și partidul n-au avut curaj să genereze o criză de guvern, forțând eventual alegeri. Iar după Colectiv, ambii au preferat formula prudentă a guvernului tehnocrat Cioloș, în loc să lupte pentru un guvern politic ambițios și reformist, profitând de deruta PSD din acel moment.
Dar faptul că PNL a pierdut la București atât Primăria Generală, cât și toate cele șase primării de sector (chiar și acolo unde nu vechiul primar candida), în condițiile unei participări la vot minime (circa 33%), reprezintă nu numai o înfrângere a PNL, ci și una a societății civile, a forțelor reformiste și anticorupție. Știu că mulți consideră cele 30% luate de Nicușor Dan și alte rezultate bune din sectoare drept o mare victorie. Aceștia, după părerea mea, își iau speranțele și iluziile drept realități.
E ușor de văzut că, dacă forțele anti-PSD s-ar fi coalizat din timp, punând câte un singur candidat, probabil că ar fi câștigat, chiar și în sistemul cu un singur tur. Nu s-a întâmplat asta din tot felul de motive – orgolii personale din toate părțile, logică de partid etc. –, dar cel mai important dintre acestea a fost de natură ideologică: ideologia antisistem, antipartid, a lui Nicușor Dan și a USB. Ea n-a convins decât un număr limitat de cetățeni (majoritatea tinerilor n-au votat nici măcar cu Nicușor Dan), dar a fost suficient pentru a sparge frontul anti-PSD. Un partid „antipartid“, precum USB, nu putea, dacă voia consecvență logică, să facă alianțe. Cu atât mai bine pentru logică și cu atât mai rău pentru București!
S-o spunem clar: inovația în materie de ideologii politice, construcția unui partid „fără politicieni“, pretenția că nu se plasează nici la dreapta, nici la stânga, ci „de partea cetățenilor“ – tezele debitate de Nicușor Dan – nu l-au făcut pe acesta primar general al Capitalei și pe niciunul dintre candidații de la primăriile de sector, nici măcar pe Clotilde Armand la Sectorul 1, cel mai disputat. Da, l-au adus mult peste scorul mizerabil luat de Cătălin Predoiu, dar cu ce preț? Partidul condus de un condamnat penal guvernează acum Capitala și o mare parte din țară. Șapte luni de agitație politică „antipolitică“ a societății civile din București de după Colectiv au adus o contribuție prețioasă la a avea azi un București complet roșu. Pe unii, totuși, îi consolează cele 30% ale lui Nicușor Dan. Mă tem că se consolează prea ușor. (Votul „politic“ pe țară, la consilierii locali și de județ, sugerează o victorie categorică a PSD și a aliatului ALDE, chiar dacă nu la fel de masivă ca în Capitală.)
Liberalismul politic din România e în cădere liberă. Incompetența liderilor îl sapă de la rădăcină, iar politica „antipolitică“ (Nicușor Dan a anunțat deja că partidul său devine Uniunea Salvați România) îi erodează electoratul. Marea majoritate a populației, mai ales din orașe, privește jocul de la distanță, nemaiavând încredere în nimic și în nimeni. Iar în confuzia generală, PSD se pregătește să preia totul, bineînțeles cu intenția imediată de a modifica toată acea legislație anticorupție, care i-a mai temperat elanul în ultimul timp. Ceea ce n-a reușit în 2012 și în 2014 va reuși probabil în toamna lui 2016, ajutat de lâncezeala liberală și de antipolitica „salvaționistă“. Unora dintre noi n-o să le placă deloc asta. Dar se pare că n-avem de ales. Cum ar spune un clasic în viață: „Ghinion!“.
Acest comentariu a apărut în Revista 22
