28.4 C
București
luni, 27 iulie 2026
AcasăSpecialVizită la Cetatea Vinului

Vizită la Cetatea Vinului

Cetatea Vinului, un spaţiu de relaxare consacrat acestei băuturi vechi de 8.000 de ani prezentă în arte, istorie, filosofie sau în meşteşugurile din toată lumea, și-a deschis porţile la Bordeaux, celebră regiune viticolă din sud-vestul Franţei.

Inaugurată la începutul lunii iunie de pre­șe­dintele François Hollande, Cetatea Vinului este deschisă publicului larg, organizatorii sperând să aibă 450.000 de vizitatori pe an.

„Esenţa acestui loc este culturală”, a arătat directorul său, Philippe Massol. „Vorbim de civilizaţia vinului, de artă, de experienţă, pentru ca vizi­tatorul să plece de aici cu un adevărat respect pentru acest produs”, a adăugat el. Massol spune că cetatea este „foarte hibridă”, cu vizite pedagogice, restaurante, baruri și o pivniţă de vinuri cu peste 14.000 de standuri.

Cu un cost total de 81 de mi­lioane de euro, construcţia clădirii de 14.000 de metri pătraţi și 55 de metri înălţime a fost finanţată în proporţie de 81% de actori publici (oraș, regiune, Uniunea Europeană), restul fiind asigurat de 77 de firme.

Cetatea va propune, pentru 20 de euro, un parcurs pentru des­coperirea culturii vinului în diferite societăţi și regiuni ale lumii, cu numeroase instalaţii multimedia, și degustări. Traseul expoziţiei permanente se întinde pe 3.000 de metri pătraţi și se poate parcurge în grup la bordul unei nave care traversează istoria și oceanele, vizitatorii putând face această călătorie fie în picioare, fie așezaţi, fie pe jumătate întinși, pentru a admira proiecţiile de pe tavan cu opere de artă evocându-i pe Bachus, zeul vinului, și Venus, zeiţa dragostei. Pentru ca vizitatorii să revină, organizatorii mizează pe un program cultural care să cuprindă spectacole, concerte, dezbateri și ateliere.

În auditorium vor fi transmise meciuri de la Campionatul European de fotbal, urmate de degustări de vinuri din ţările aflate în competiţie. Din 13 iulie va fi organizată o expoziţie temporară dedicată Georgiei, ca „leagăn al viticulturii”.

Orașul Bordeaux, înscris în Patrimoniul Mondial al UNESCO, a înregistrat anul trecut peste 6 milioane de vizitatori și mizează în acest an pe această Cetate a Vinului pen­tru a dezvolta sectorul oenoturismului.

Cele mai citite

FCSB pregătește încă un transfer în această vară! Conducerea a lămurit și situația lui Drăguș

FCSB intenționează să mai aducă un atacant în actuala perioadă de mercato, iar situația transferului lui Denis Drăguș rămâne deschisă.FCSB a câștigat cu scorul...

Venus Williams a stârnit controverse după Wimbledon! Ce a spus despre victoria Mayei Joint în fața Serenei

Venus Williams consideră că înfrângerea suferită de Serena Williams în primul tur de la Wimbledon a fost influențată de circumstanțele meciului.Venus Williams a comentat...

Tinerii, tot mai îngrijorați de situația financiară. Majoritatea spun că nu își permit o locuință

Generația Z și Millennials din România resimt mai puternic presiunile financiare decât tinerii din alte țări. Potrivit studiului Deloitte Global Gen Z and Millennial...
Ultima oră
Pe aceeași temă