12.1 C
București
sâmbătă, 4 mai 2024
AcasăSpecialMircea Băsescu așteaptă decizia definitivă în dosarul de trafic de influență

Mircea Băsescu așteaptă decizia definitivă în dosarul de trafic de influență

Mircea Băsescu așteaptă, mircuri, decizia instanței în dosarul în care fratele fostului președinte este acuzat de trafic de influență. Decizia Curții de Apel Constanța este definitivă.

Mircea Băsescu este acuzat, alături de Marian Căpățână, că ar fi luat bani de la familia lui Bercea Mondial pentru a-l scoate pe acesta din pușcărie.  

 La ultimul termen, procurorii DNA au cerut pedeapsa maximă pentru Mircea Băsescu, adică 7 ani de închisoare.

În prima instanţă, fratele fostului preşedinte a fost condamnat la patru ani cu executare.

-știre în curs de actualizare-

Cele mai citite

Directorul CIA se află la Cairo pentru întâlniri privind conflictul din Gaza

Directorul CIA, William Burns, a sosit în capitala egipteană Cairo pentru întâlniri pe tema conflictului din Gaza, potrivit unor surse de la aeroportul din...

Atacurile asupra libertății presei, la nivel mondial, s-au intensificat. Siguranța jurnaliștilor în România, motiv de îngrijorare

Atacurile politice asupra libertăţii presei, inclusiv detenţia jurnaliştilor, suprimarea instituţiilor media independente şi difuzarea pe scară largă a dezinformării s-au intensificat în mod semnificativ...

Reporteri fără Frontiere: Peisajul mediatic din România, lipsa transparenței și trusturi media care propagă dezinformări

România se mândrește cu un peisaj mediatic divers și relativ pluralist, oferind un teren fertil pentru investigații de interes public puternice. Cu toate acestea,...
Ultima oră
Pe aceeași temă