S-a dat startul unei curse cu obstacole în care regulile nu sunt cunoscute de majoritatea participanţilor, adică de cetăţeni, decât în timpul cursei.
Unul dintre argumentele pe cât de false, pe atât de perverse este acela că din cauza celor care au plecat, temporar sau nu, cvorumul nu poate fi îndeplinit. Practic vorbind, argumentul este fals, pentru că referendumul din decembrie 2009 a fost validat, ceea ce ne spune că, cel puţin cu ocazia următoarelor prezidenţiale, referendumul poate fi validat. Dar tipul acesta de retorică ne arată că USL nu are nici măcar intenţia de a convinge dincolo de susţinătorii săi. Iar acesta este un semn dacă vrem să ştim spre ce ne îndreptăm: un moment constituţional democratic sau o simplă reglare de conturi în interiorul clasei politice.
În mod normal, forţarea cvorumului nu va putea trece de o Curte Constituţională care îşi face treaba pentru simplul motiv că prin evitarea ştachetei ridicate în 1991 şi confirmate în 2003 s-ar ieşi din ordinea constituţională. Dar poate că aceasta este şi intenţia USL, ca sub diverse artificii juridice de fapt să scrie o nouă Constituţie şi să pună bazele unui nou regim constituţional. Dacă este aşa, va fi interesant cine va mai co-legitima o continuare a derapajelor începute în vara lui 2012.
Schimbarea Constituţiei e posibilă numai în condiţii excepţionale. În 1991, Adunarea constituantă postrevoluţionară avea avantajul existenţei unei majorităţi calificate a unui singur partid. În 2003, contextul integrării în NATO şi UE a fost tot unul excepţional. Acum avem o majoritate USL la fel de importantă ca în 1990-1992, ceea ce face posibil obiectivul USL reconfirmat festiv săptămâna trecută. Posibil, dar o reuşită a acestui proces este improbabilă. Ce înseamnă o reuşită? Cred că putem enumera trei condiţii: un text constituţional mai clar, recunoscut ca legitim de o majoritate incontestabilă a românilor şi privit ca un progres de colegii noştri de Uniune Europeană.
Primul pas a fost făcut şi nu este în direcţia împlinirii acestor condiţii. Ni se spune că va fi scăzut cvorumul la referendumul constituţional. Se invocă diverse argumente rizibile, fără să fie dat un răspuns la o întrebare simplă: ce valoare mai are o Constituţie dacă este votată de un tip de majoritate (cu o participare de minimum 50% dintre cetăţeni) şi poate fi modificată de o majoritate care nu îndeplineşte cel puţin aceleaşi condiţii? Bunul simţ ne cere cel puţin o echivalenţă între cele două momente, pentru că ce a binecuvântat Demosul (definit în anumite condiţii) nu poate să desfacă decât acelaşi Demos. Altfel, chiar ideea că prin Constituţie trecutul ţine prezentul în anumite limite nu mai are rost.
Păcatul originar al actualei Constituţii ţine de condiţiile adoptării ei. Dar tocmai problemele din 1991 şi practicile din timpul referendumului din 2003 ar trebui să fie un semnal suficient de puternic că acest tip de erori are consecinţe profunde pentru evoluţia unei ţări. După mai bine de 20 de ani de interminabilă tranziţie, ar fi timpul ca atitudinea PSD faţă de textul constituţional să nu mai fie de tipul „eu te-am făcut, eu te omor!“.
Continuarea în Revista 22
