17.6 C
București
sâmbătă, 11 mai 2024
AcasăSpecial38 de județe, sub cod galben și portocaliu de inundații

38 de județe, sub cod galben și portocaliu de inundații

Opt județe se află, până luni, sub cod portocaliu de inundații, iar alte 30 de județe rămân sub avertizare de cod galben, informează Institutul Național de Hidrologie si Gospodărire a Apelor (INHGA).

Astfel, începând de duminică, la ora 18.00, și până luni, la ora 12.00, cotele de inundații ar putea fi depășite pe afluenţii Crişului Negru (judeţul Bihor), Timişul superior şi afluenţii săi din judeţul Caraş-Severin, bazinele superioare ale Bârzavei, Caraşului şi Nerei şi afluenţii lor (judeţul Caraş-Severin), afluenţii mici ai Mureşului din judeţele Hunedoara şi Arad şi afluenţii Oltului din judeţele Sibiu, Vâlcea, Gorj şi Argeş.

Citește și:  INUNDAȚII în Suceava și Botoșani: Zeci de case, sub apă. La Iași, furajele au luat foc de la fulger

Totodată, până luni, la ora 18.00,  sunt sub avertizare cod galben râurile Vişeu, Iza, Lăpuş – bazine superioare şi mijlocii şi afluenţi (judeţul Maramureş), Tur (judeţele Maramureş şi Satu Mare), Crasna (judeţele Sălaj şi Satu Mare), Barcău (judeţele Sălaj şi Bihor),Crişul Negru (judeţul Bihor), bazinele  superioare şi afluenţii râurilor Crişul Repede (judeţele Cluj şi Bihor), Crişul Alb (judeţele Hunedoara şi Arad), Someşul Mare (judeţul Bistriţa-Năsăud), Someşul Mic (judeţul Cluj), Mureş (judeţele Harghita şi Mureş) şi afluenţii săi (judeţele Harghita, Bistriţa-Năsăud, Mureş, Alba, Cluj, Sibiu, Hunedoara şi Arad), Bega Veche, Bega (judeţul Timiş), Timiş (judeţele Caras-Severin şi Timiş), Bârzava, Moraviţa (judeţele Caraş-Severin şi Timiş), Caraş, Nera (judeţul Caraş-Severin), Cerna (judeţele Gorj şi Caraş-Severin), Jiu superior şi afluenţii săi (judeţele Hunedoara, Gorj şi Mehedinţi), Olt superior şi afluenţii mici ai Oltului (judeţele Harghita, Covasna, Braşov, Sibiu, Gorj, Vâlcea, Argeş şi Olt), Bistriţa şi afluenţi (judeţele Suceava, Neamţ şi Harghita), Moldova, Suceava şi afluenţi (judeţele Suceava şi Neamţ),  Jijia  şi afluenţi (judeţul Botoşani).

Pentru râurile Argeş (judeţul Argeş), Dâmboviţa (judeţele Argeş şi Dâmboviţa), Ialomiţa (judeţul Dâmboviţa), Prahova şi afluenţi (judeţul Prahova), Buzău şi afluenţi (judeţele Braşov, Covasna, şi Buzău), Putna (judeţul Vrancea), Trotuş (judeţele Harghita, Neamţ şi Bacău), aAvertizarea cod galben este în vigoare până luni, la ora 09.00.

Inundaţii locale se pot produce cu probabilitate şi intensitate mai mare în prima parte a intervalului pe unele râuri mici din judeţele Hunedoara, Caraş-Severin, Cluj, Bistriţa-Năsăud, Mureş, Harghita şi Sibiu, a precizat INHGA.  

Cele mai citite

Rusia – Ucraina, ziua 787: Peste 1.700 de localnici, nevoiți să se refugieze din Harkov

Ofensiva terestră rusă din regiunea Harkov din nord-estul Ucrainei a determinat evacuarea a 1775 de locuitori, a comunicat ast[zi în mediile sociale guvernatorul regiunii,...

Rusia – Ucraina, ziua 787: Peste 1.700 de localnici, nevoiți să se refugieze din Harkov

Ofensiva terestră rusă din regiunea Harkov din nord-estul Ucrainei a determinat evacuarea a 1775 de locuitori, a comunicat ast[zi în mediile sociale guvernatorul regiunii,...

Biden i-a spus lui Iohannis că ceva îl deRUTTEază

IlustrațieȘ Marian Avramescu Președintele Klaus Werner Iohannis s-a întors foarte deRUT(TE)at din Statele Unite ale Americii (SUA). Aceasta după ce președintele octogenar american, Joe Biden,...
Ultima oră
Pe aceeași temă