22.1 C
București
sâmbătă, 1 august 2026
AcasăSpecialArad: Demisii şi demiteri la Târnova

Arad: Demisii şi demiteri la Târnova

Am emis ordinul având la bază propunerea secretarului comunei Târnova, precum şi legislaţia în vigoare care interzice consilierilor locali să fie administratori ai unor societăţi comerciale ce desfăşoară activităţi economice cu primăriile localităţilor respective” – Cosmin Pribac, prefectul Aradului.

În Consiliul Local Târnova, scandalurile se ţin lanţ. Liberalii au şapte consilieri din 15 şi pentru ca USL să poată funcţiona, unicul consilier PSD, Dorin Jiva a fost ales viceprimar. 

Numai că, acesta a trecut de partea consilierilor PDL şi şedinţele de Consiliu local au fost boicotate şi proiectele care ar fi adus finanţări pentru comună, blocate. La Târnova au ajuns de mai multe ori co-preşedinţii USL ca să facă pace între liberali şi social-democraţi. 

În toiul scandalului, Jiva a demisionat datorită incompatibilităţii sale cu funcţia de viceprimar. Prefectul judeţului Arad a emis, de asemenea, un ordin de demitere pentru consilierul local din comuna Târnova, Ioan Baciş, aflat în stare de incompatibilitate. 

Acesta, lider PDL Târnova, a explicat că va contesta ordinul prefectului. Incompatibil a fost găsit şi consilierul local Matei Stelian Grozescu, PNL, care tot prin ordin emis de prefectul judeţului Arad a fost demis. 

 

Cele mai citite

Accident grav în Argeș: un microbuz cu jucători ai echipei secunde Dinamo a intrat într-un copac

Planul Roșu de Intervenție a fost activat vineri în județul Argeș, după un accident rutier în care a fost implicat un microbuz cu 16...

Criză în Ceuta: Spania estimează că aproape 49.000 de migranți au ajuns în enclavă în 24 de ore

Ministerul de Interne al Spaniei a anunțat vineri că aproximativ 49.000 de migranți ar fi ajuns în ultimele 24 de ore în enclava spaniolă...

Comisia Electorală din Rusia a respins candidatura partidului de opoziție Iabloko la alegerile regionale din Sankt Petersburg

Comisia Electorală Centrală (CEC) a Rusiei a confirmat vineri decizia autorităților electorale din Sankt Petersburg de a exclude candidații partidului liberal Iabloko de la...
Ultima oră
Pe aceeași temă