Surprinzător că într-o societate ca a noastră, ale cărei adevăruri istorice mai vechi și mai recente sunt încă puse la index („nu este momentul“, „nu este bine“ sunt sloganurile etern valabile ale amânării contactului cu adevărul în viața noastră publică), vizita președintelui Germaniei și cuvintele pe care el le-a spus la scenă deschisă despre noi sunt tratate cu „menajamente“ care nu ne fac cinste.
La urma urmei, presa și politicienii pot foarte bine să întoarcă spatele, dacă le dă mâna, liderului unei țări europene de importanța Germaniei, pretextând că președintele ei se află la final de mandat, că traducerea cuvintelor lui a fost superficială și, în parte, eronată sau mai știu eu ce.
Rămâne însă surprinzător că Joachim Gauck, a cărui carte-mărturie a fost tradusă la noi și a cărui faimă de personalitate cu o contribuție substanțială la ridicarea cortinei tăcerii de peste secretele STASI a fost notorie pe tot parcursul ultimului sfert de secol, a fost expediat de comentatori ca și cum ar fi neica nimeni cocoțat la cea mai înaltă tribună simbolică germană.
Să presupunem că și Germania ar fi procedat ca SUA la alegerea lui Ronald Reagan, optând pentru un președinte socotit charismatic, o vedetă a Hollywood-ului.
Sau că ar fi procedat ca Cehoslovacia odinioară, punându-l la locul cel mai de cinste pe fostul dramaturg disident Vaclav Havel. Să presupunem, în continuare, că toți aceștia ar fi fost aleși democratic doar pentru a interpreta la scenă deschisă partituri scrise de experți, de decidenții „adevărați“ din spatele lor. Anulează oare rostul lor prezumat, de natură actoricească, seriozitatea mesajelor transmise? Nu.
Ce miopie partizană îi poate opri de la luciditate pe comentatorii noștri când președintele Germaniei spune clar că este nevoie de „condiții-cadru legale viabile“? Să nu fie oare clar ce înseamnă „Noi vă urmărim cu mare atenție evoluțiile“?
Poate că nu. Românii par să fi descifrat exemplul alegerii de lideri charismatici doar propulsând câteva figuri de doamne înzestrate cu farmec personal (nu neapărat și cu performanțe efective) în politică: Elena Băsescu mai ieri, Alina Gorghiu, Olguța Vasilescu și, iată, Firea astăzi… Partidele și establishment-ul instituțiilor politice actuale au socotit, pesemne, că prin reformarea proprie se cuvine înțeles doar estetizare de suprafață. Fum în ochi în fața conținuturilor pe care respectivele doamne sunt chemate să le exprime și care nu aduc, din păcate, deplasarea în sus, calitativ vorbind, pe care lumea o așteaptă de la politica națională, zonală și locală.
Când președintele Germaniei repetă de patru ori în doar câteva fraze expresia „luăm în serios“, însoțind-o de două ori și cu modularea „luăm în calcul“, numai cine face urechea surdă nu pricepe cât de subliniată este solicitarea partenerială la seriozitate și cât de importantă poate fi evaluarea care rezultă de pe urma ei la estimarea oportunității strângerii și mai puternice a raporturilor economice cu România sau nu.
Unele voci s-au scandalizat de reformarea sistemului pe care președintele german a părut să o propună vorbind despre justiție ca despre a treia putere în stat. La drept vorbind, în fața deficitului de autoritate politică întemeiată pe preferințele unei majorități românești tot mai reluctante în fața exercițiului electoral, când instituțiile politice și reprezentanții lor și-au erodat capitalul de încredere pe motive de corupție endemică și de complicități transparti-nice, uneori inimaginabile, noi românii am putea fi chiar mai radicali, sperând că justiția va restaura prin asanare temeinică aureolele știrbite ale politicului românesc. Am putea spera că, în loc să fie abia a treia putere în stat, justiția ar primi un rost preferențial până la ieșirea de sub zodia mânăriilor joase și a complicităților infracționale. „Sprijinim activitatea celor care combat corupția și fac puternică Justiția“, a spus Joachim Gauck, transmițând nu doar un mesaj oficial, ci și unul conform cu întregul lui profil moral și coerent cu activitatea de desecretizare a poliției politice, abuzive prin excelență, din vremea comunismului german răsăritean.
În loc să o dăm pe după cireș, am putea încerca să prețuim coerența etică a oaspetelui, ca-racterul deschis și nedisimulat al mesajului lui, căci ambele dovedesc sinceritate și luarea în serios a țării noastre, pe care prea mulți parteneri par să o trateze mai… relaxat. Statul de drept în România este un factor fundamental pentru stabilirea unor relații optime cu Germania, ca să nu mai vorbesc despre rostul lui în desfășurarea vieților cetățenilor români înșiși. El trebuie realizat chiar dacă este impopular printre „noii stâlpi ai societății“, cum – ibsenian – îi numea acum două decenii Silviu Brucan. Vremea formării unei pojghițe de capitaliști prin orice mij-loace, într-un soi de bizar liberalism al lui laissez faire, laissez
passer, a trecut.
Reîntemeierea vieții noastre publice pe mai multă legalitate, pe bune practici și pe crearea de condiții favorabile bunei dezvoltări a activităților oneste a sosit.
Dacă reprezentanții vechii cupole a privilegiaților nu consimt să lase din mână supremația de bunăvoie, cine altcineva decât justiția ar putea arăta pe ce li se întemeiază autoritatea și prosperitatea, convingându-i să părăsească, unul câte unul, scena?
Vizita lui Joachim Gauck la București trebuie tratată cu toată atenția cuvenită.
