32 C
București
duminică, 2 august 2026
AcasăTechCum se unesc forţele de dreaptă ca să bată PSD la toamnă

Cum se unesc forţele de dreaptă ca să bată PSD la toamnă

Conducerea liberalilor va lua o serie de decizii săptămâna viitoare, luni, cu privire la rezultatul discuţiilor purtate cu reprezentanţi ai partidelor parlamentare în vederea creării unei platforme comune pentru alegerile legislative din toamnă şi care să se opună PSD, a anunţat, miercuri, copreşedintele PNL Alina Gorghiu, citată de Agerpres
„Avem discuţii, conform mandatului dat în Biroul Politic Naţional, cu toate partidele parlamentare. De fapt, am iniţiat un dialog, nu există nimic mai mult, nicio etapă suplimentară pe care să nu o ştiţi. Absolut orice fel de discuţie iniţiată va fi prezentată în Biroul Politic de luni şi atunci se vor lua nişte decizii”, a declarat Alina Gorghiu la Parlament, întrebată care este stadiul discuţiilor cu UNPR. 
Despre negocierile cu PSRO şi PND şi dacă li s-a propus fuziunea, copreşedintele PNL a spus: „Nu le oferă nimeni fuziunea cu PNL, vreau să fie foarte clar”. 
„Faptul că avem discuţii e un gest de normalitate. Încercăm orice fel de dialog care să poată genera o platformă viabilă, eficientă, care să se opună PSD-ului în toamnă. Nu s-au purtat discuţii, de la început, referitoare la nimic, nici fuziune, nici alianţă. Încercăm să vedem dacă se creează nişte punţi de comunicare cu aceste partide politice în vederea, repet, maximizării, eficientizării scorului în toamnă. Ce se va întâmpla vor decide colegii mei, luni, săptămâna viitoare”, a mai declarat Gorghiu. 
Copreşedintele PNL a subliniat că în partid nu s-a luat nicio decizie privind fuziunea cu UNPR, PSRO sau PND.

Cele mai citite

Trump afirmă că renunță la noi atacuri asupra Iranului și vorbește despre un posibil acord de pace

Președintele SUA, Donald Trump, a anunțat că nu va autoriza noi atacuri asupra Iranului, după ce, potrivit afirmațiilor sale, aliații din Orientul Mijlociu au...

Ucraina revendică atacuri asupra unei rafinării și unei baze aeriene din Rusia. Moscova anunță sute de drone doborâte

Forțele armate ucrainene au anunțat că au efectuat atacuri asupra unei rafinării de petrol și a bazei aeriene militare Engels din regiunea Saratov, în...

Avertisment pentru șoferi: canicula poate afecta grav anvelopele mașinilor

Producătorul de anvelope Bridgestone atrage atenția șoferilor asupra efectelor temperaturilor ridicate asupra anvelopelor, în special în perioadele de caniculă.Compania avertizează că temperaturile resimțite la...
Ultima oră
Pe aceeași temă