3 C
București
sâmbătă, 23 noiembrie 2024
AcasăSpecialREVISTA PRESEI: Ponta, o slugă umilă a ungurilor?

REVISTA PRESEI: Ponta, o slugă umilă a ungurilor?

„Celelalte Românii: proiectele de ţară care n-au mai apucat să fie”, titrează Adevărul în ediţia de joi: „Monarhia a rezistat vreme de 82 de ani la cârma României, dar existenţa ei – în forma cunoscută şi sub dinastia de Hohenzollern – a fost mereu ameninţată de alte proiecte politice. Cum ar fi arătat ţara dacă ele deveneau realitate? Adevărul şi Dela0.ro vă oferă câteva tablouri.

Petre P. Carp a trecut deja de pragul celor optzeci de ani de viaţă, dar nu-şi găseşte liniştea în acest început de 1917 care pare mai degrabă a fi sfârşit de lume pentru România. La capătul ăsta de timp bătrânul Carp este, probabil, cel mai influent lider conservator în viaţă”.

Din Cotidianul aflăm că „Olguţa Vasilescu a plagiat masiv din Pareto în teza de doctorat”: „Cazul plagiatului comis de Olguţa Vasilescu va fi predat, cu siguranţă, în toate universităţile din lume pentru a demonstra studenţilor ce nu trebuie să facă dacă vor să-şi păstreze titlul de doctor într-un anumit domeniu. Serialul nostru arată în ce hal a fost adusă cercetarea ştiinţifică din România.

Prima vinovată este, desigur, doctoranda Olguţa Vasilescu, care şi-a permis luxul de a veni în faţa comisiei doctorale cu 190 de pagini despre Pareto, alcătuite din numeroase pasaje plagiate, între care au fost intercalate citate uriaşe!”.

„Dovada că UDMR este la guvernare, de facto, iar Ponta este o slugă umilă a ungurilor”, scrie Curentul: „Prefectul de Covasna a fost înlăturat după ce şi-a permis să-i critice pe extremiştii maghiari care au vandalizat drapelul României. Ponta a dat astfel dovada că este un slugoi al iredentismului maghiar, a extremiştilor UDMR, ba mai mult, sancţionând pe românul care a condamnat vandalizarea Drapelului României s-a aşezat el însuşi în acelaşi plan cu vandalii care au batjocorit simbolul românesc. Ponta dezvăluie astfel cine este el de fapt, sub acoperirea de copilot al unui şofer maghiar, respectiv un ticălos de susţinător al atentatorilor la adresa drapelului ţării”.

„Andrei Marga, acuzat de fals şi haos”, potrivit Evenimentul zilei: „Preşedintele Institutului Cultural Român e pus la zid de peste 2.000 de oameni care au semnat o petiţie împotriva abuzurilor comise de acesta. Petiţia a fost depusă la Senat. Iniţiatorii acţiunii civice sunt intelectuali care arată, punctual, falsurile din acte, comise de Andrei Marga, şi descriu haosul ce domneşte la ICR.

Vrem să aflăm ce se ascunde în spatele adeverinţei ‘de bună purtare’ primită de fostul ministru de externe, Andrei Marga, de la CNSAS. Într-un caz asemănător, Mona Muscă a primit verdict de poliţie politică. Fostul turnător cu ţidulă de necolaborator al Securităţii a blocat activitatea ICR. Primul termen: 27 martie”.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă