2.6 C
București
sâmbătă, 28 decembrie 2024
AcasăSpecialParlamentar - adjectiv (la finalul campaniei de imunizare parlamentară)

Parlamentar – adjectiv (la finalul campaniei de imunizare parlamentară)

Stimaţi cetăţeni, raportez cu mândrie că sezonul de vaccinare pentru imunizarea parlamentară contra oricăror anchete penale „duşmănoase” s-a încheiat cu un succes răsunător. Palamentarii, în ciuda reticenţei tot mai crescânde a românilor faţă de orice vaccin, au agreat că, înainte să se apuce de orice treabă, trebuie să se asigure că nimeni nu o să îi aresteze, percheziţioneze sau o să îi surprindă în flagrant fără acordul lor.

Neinspirat început al actualului mandat al Parlamentului, din orice cauză s-a întâmplat, să se voteze modificări la statutul parlamentarilor din care, în spaţiul public, s-a reţinut că parlamentarul român se va caza în gazdă la Bucureşti cu dublul preţului de pe piaţă pentru închirierea de apartamente şi că încearcă să complice intenţionat mecanismele de arestare preventivă (dar numai pentru sine!) ca să nu ajungă, Doamne fereşte, într-o asemenea situaţie.

Sincer, am crezut că Parlamentul o să aibă o şedinţă extraordinară în care să discute despre criza economică şi să propună o serie de măsuri care să le facă viaţa românilor mai uşoară prin încurajarea economiei de a genera noi locuri de muncă. Sau că vor oferi un cadrul fiscal mai articulat şi mai simplu de aplicat şi suportat. Sigur, nu sunt naiv, priviţi la cei care din umbră au dirijat aceste modificări ridicole de protecţie a parlamentarilor: aceleaşi triste figuri parlamentare care mai au puţin şi o să îşi câştige dreptul de a fi împroprietăriţi definitiv cu 100 – 200 de mp în Palatul Parlamentului datorită caracterului lor veşnic în această clădire.

Ideea potrivit căreia parlamentarii sunt nişte victime politice ale procurorilor este una atât de ridicolă încât nici nu mai are sens să o comentez. De ceea am renunţat să mai conving parlamentari care îmi explicau ce stă în spatele recentelor lor modificări ale propriului statut,  într-o discuţie despre una dintre cele mai aberante prevederi, în opinia mea care stabileşte că unui senator sau deputat, dovedit  în justiţie (printr-o sentinţă definitivă şi irevocabilă!) că se află în conflict de interese, plenul Camerei din care face parte îi va aplica o gingaşă sancţiune de. interzicere a participării la lucrări pentru un număr de zile. Lamentările parlamentarilor ţin doar în faţa unor oameni neinformaţi, care nu ştiu sau nu sunt interesaţi să afle că de fapt procurorii pot cere arestarea dar această decizie aparţine unui judecător care, spre deosebire de procuror, e total liber de orice influenţă sau control (ca peste tot  în lumea asta). Iar dacă absurdul argumentaţiilor merge până la obraznicia de a afirma că ei nu au încredere nici în judecători, nici în justiţie (dar oricum nu ar întreprinde nimic în acest sens pentru a nu lăsa niciun cetăţean al acestei ţări, nu numai pe sine, la mâna eventualelor abuzuri ale justiţiei), atunci ţara asta este pierdută.

Să nu ne amăgim, politicienii români sunt clar atinşi de virusul superiorităţii asupra prostimii (nu am văzut niciun protest public al aşa zisei Opoziţii, ci doar nişte caraghioase mesaje pe facebook) iar unii dintre ei cred cu tărie că trebuie să îşi construiască această supremaţie încet dar sigur prin imunităţi şi privilegii cât mai sfruntate. Unele dintre acestea ne oferă şi un semn al micimii umane şi frustrărilor personale ce stau ascunse în bagajul provincial-periferic pe care îl târăsc după ei către construirea „carierei” politice. Am avut prilejul să cunosc oameni normali care au ajuns parlamentari şi pe care era să nu îi mai recunosc după doar 3-4 de luni de mandat.

În acest context aştept cu groază declanşarea unei noi revizuiri a Constituţiei ştiind aceste viziuni total deplasate ale parlamentarilor. Mi-e teamă că dacă le dăm acestor politicieni să facă o Constituţie nouă s-ar putea să iasă de o societate absurdă structurată pe două clase sociale: policieni pe viaţă ce îşi transmit puterea –  ereditar sau orizontal în familie sau afinilor lor şi restul (prostimea). Cine nu crede în scenariul ca noua Constituţie ar putea să genereze o dictatură sănătoasă, ar trebuie să coboare din cărţi printre parlamentari şi politicieni. Sigur, o să existe în preambul că această clasă munceşte 24/7 pentru ceilalţi.

 

Adrian Moraru este unul dintre membri fondatori ai Institutului pentru Politici Publice un think tank românesc specializat în analize şi propuneri de politici publice în domenii cheie pentru România cum ar fi: transparenţa şi întărirea statului de drept, lupta anticorupţie dar şi politici de fiscalitate locală, dezvoltare regională şi nu în ultimul rând politici de sănătate.

Cele mai citite

Forțele israeliene au reținut mai mulți medici dintr-un spital din nordul Fâșiei Gaza

Forțele israeliene au reținut zeci de membri ai personalului medical dintr-un spital din nordul Gazei, pe care l-au atacat vineri, a declarat Ministerul Sănătății...

Guvernul va reduce prin OUG cheltuielile bugetare cu 19 miliarde de lei

Premierul Marcel Ciolacu a coordonat, sâmbătă, consultările pe tema pregătirii măsurilor sociale şi economice şi a pachetului bugetar pentru anul 2025, care au avut...

Darius Olaru, aproape de un transfer la Genoa! Clauza de reziliere de 5 milioane de euro poate fi achitată

Darius Olaru, căpitanul FCSB, ar putea părăsi campioana României în această iarnă, după ce Genoa, clubul din Serie A preluat recent de Dan Șucu,...
Ultima oră
Pe aceeași temă