22 C
București
duminică, 5 mai 2024
AcasăSportAmbasadorul rus la București: Rusia este stabilă, NATO se mută. Aceasta este...

Ambasadorul rus la București: Rusia este stabilă, NATO se mută. Aceasta este problema

Ambasadorul rus la București, Oleg Malginov, a declarat, într-un interviu pentru postul de televiziune Digi 24, că formularea ”Rusia se apropie de NATO” este greșită și că, de fapt, NATO se mută înspre Federația Rusă. 

” Acum 30 de ani era doar un stat NATO la Marea Neagră, Turcia. Acum sunt 3 state NATO şi URSS nu mai există. Se schimbă… (…)Rusia este stabilă, NATO se mută. Aceasta este problema”. 

Citește și: Summit NATO. România se îndreaptă spre cel mai mare eșec de securitate națională

Întrebat și despre o prezență NATO în Marea Neagră, Malginov a punctat că ”ne-am exprimat îngrijorările că aceste idei se discută, am invitat autorităţile din România să fie mai deschise legat de aceste propuneri, ca să nu fie niciun fel de surprize, nici pentru noi, nici pentru România mai târziu”.

Totodată, ambasadorul rus, care este pe cale să își încheie mandatul în România, a mai subliniat că vor fi luate măsuri față de amplasarea scutului antirachetă de la Deveselu, pentru că ”oamenii serioşi de aici înţeleg că acest gen de dezvoltare a unui sistem strategic va “costa” anumite contramăsuri. Şi am discutat chiar cu o parte dintre militari, neoficial, că poate aceasta este o decizie informală că România nu a vrut să fie doar un “consumator” de securitate, ci şi un contribuabil la securitatea NATO. Şi cum putea să contribuie? Bani, nu sunt prea mulţi, arme, nu sunt prea multe, deci, cu ajutorul teritoriului. Aceasta a fost contribuţia. Luaţi teritoriul, oamenii încă mai locuiesc acolo, dar trebuie ceva sacrificat”.

Malginov a mai criticat și lipsa unui echilibru în presa românească, în ceea ce privește vocea Rusiei, spunând că jurnaliștii rmâni nu folosesc ”surse alternative de informare” și că citește despre ”propaganda agresivă a Rusiei”: ”Citesc doar despre propaganda rusă agresivă. Şi am căutat-o în România în mod special şi nu am găsit niciodată măcar o referire de informaţie la ce se întâmplă în Rusia sau legată de poziţia Rusiei în ceea ce priveşte anumite probleme”. 

Cele mai citite

Numărul pensionarilor a scăzut în luna aprilie 2024, comparativ cu luna precedentă

Un număr de 4.748.274 de pensionari era înregistrat în aprilie 2024 în România, cu 4.274 persoane mai puţine comparativ cu luna precedentă, iar pensia...

Un grup de filipinezi a sărbătorit paștele ortodox cu drob și cu pachețele de primăvară

România devine o a doua casă pentru mulți imigranți, iar aceștia își împletesc tradițiile din țările lor de origine cu cele românești. Spre exemplu,...

Când revin elevii în bănci? Calendarul examenelor naționale

Școala începe pe 8 mai, după vacanța de primăvară și după sărbătorile de Paște pentru creștinii ortodocși, conform calendarului anului școlar 2023-2024. Cursurile din modulul 5...
Ultima oră
Pe aceeași temă