-0.4 C
București
duminică, 24 noiembrie 2024
AcasăSpecialPlagiatul, o plagă a mediului academic

Plagiatul, o plagă a mediului academic

Cine plagiază mai mult, profesorii sau studenţii? Dacă îi întrebi pe profesori, răspunsul la această întrebare este ‘studenţii’. Dar cadrele didactice arată cu degetul şi spre tagma academică. Astfel, un sondaj realizat cu fonduri europene de Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative (SNSPA) arată că aproape 40 % dintre profesorii universitari chestionaţi consideră plagiatul făcut de profesori răspândit în mare (26 %) şi în foarte mare măsură (13 %).

În ceea ce priveşte plagiatul în rândul studenţilor, 37% dintre cadrele didactice intervievate au spus că acesta este răspândit în mare măsură, în timp ce 32% – „în foarte mare măsură“.
La întrebarea dacă în universitatea lor au existat cazuri de plagiat,
27% dintre cei intervievaţi au spus că acestea s-au înregistrat în rândul profesorilor, iar 22% – în rândul doctoranzilor.

În ce-i priveşte pe studenţi, 48% dintre cadrele didactice din învăţământul superior intervievate au spus că astfel de situaţii au existat în rândul studenţilor de la licenţă, iar 32% în rândul celor de la masterat.

Cercetarea a fost realizată între 11 şi 21 ianuarie, pe un eşantion naţional de 1.121 cadre didactice de toate gradele din învăţământul superior de stat şi privat. Marja de eroare este de trei procente. Sondajul a fost realizat de SNSPA în cadrul proiectului „Formarea şi dezvoltarea aptitudinilor şi interesului pentru cercetarea ştiinţifică teoretică şi aplicată a studenţilor din ciclul de licenţă şi masterat în domeniul ştiinţelor sociale şi politice“.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă