26.1 C
București
joi, 18 iunie 2026
AcasăSpecialMicroexpoziţie despre „Inamicii albinei”, la Galați

Microexpoziţie despre „Inamicii albinei”, la Galați

Miercuri, se deschide la Complexul Muzeal de Ştiinţele Naturii din Galaţi microexpoziţia „Inamicii albinei”, al doilea modul din cadrul proiectului expoziţional „Albinele şi noi”, care se desfăşoară pe durata a cinci ani.

După ce anul trecut, în cadrul primului modul al expoziţiei, vizitatorii au fost familiarizaţi cu aspecte legate de viaţa şi activitatea albinelor, anul acesta specialiştii din cadrul muzeului vor aborda o parte mai puţin plăcută pentru albine, respectiv inamicii acestora, de la cei invizibili până la cei vizibili, printre care se numără şi omul.

De asemenea, pe lângă partea ştiinţifică a expoziţiei, se mai doreşte şi transmiterea către public a unui mesaj despre rolul binefăcător al consumului de produse apicole pentru sănătatea oamenilor.

Cele mai citite

Trump semnează la Versailles acordul SUA-Iran

Emmanuel Macron a salutat gestul, afirmând că înțelegerea reprezintă un pas important către o soluție pe termen lungPreședintele american Donald Trump a semnat miercuri...

Negocieri tensionate pentru Guvernul Veștea. Apar modificări pe lista miniștrilor, în timp ce AUR respinge orice susținere

A patra zi de negocieri pentru învestirea Guvernului condus de Adrian Veștea aduce tensiuni între partide și modificări pe lista viitorilor miniștri. PSD...

Două recorduri istorice în Ghana – Panama! Carlos Queiroz a intrat în istoria Cupei Mondiale

Ghana a început cu dreptul aventura la Cupa Mondială 2026, iar victoria cu Panama a adus două performanțe istorice pentru selecționata africană.Reprezentativa Ghanei s-a...
Ultima oră
Pe aceeași temă