5.7 C
București
sâmbătă, 11 ianuarie 2025
AcasăSportUPDATE. Intelectualii din PDL se confruntă cu vechea gardă. Sever Voinescu, mărul...

UPDATE. Intelectualii din PDL se confruntă cu vechea gardă. Sever Voinescu, mărul discordiei dintre democrat-liberali. Udrea:Organizarea Convenţiei NU este motiv de excludere

UPDATE. Deputata PDL Elena Udrea a declarat, pentru România Liberă, că sunt mulţi membri PDL care gândesc ca Sever Voinescu, „mai ales cei de la baza partidului” şi că organizarea mai rapidă a Convenţiei Naţionale nu trebuie să fie un motiv de excludere.

Elena Udrea a mai precizat că l-a contactat pe Sever Voinescu să îl întrebe în ce constă trădarea de care îl acuză prim-vicepreşedintele Cezar Preda, dar că avea telefonul închis.

„Faptul că un coleg de partid crede că PDL trebuie să îşi organizeze Convenţia Naţională mai repede nu este un motiv de excludere. Cu atât mai mult cu cât venim după o înfrângere importantă în alegeri şi avem nevoie să ne mobilizăm şi să intrăm urgent în rolul de opoziţie adevărată. Sunt foarte, foarte mulţi cei care gândesc la fel ca Sever Voinescu, mai ales cei de la baza partidului dar şi cei care încă mai cred în PDL fără să fie membri. Nu rezolvăm nimic dacă ne prefacem că nu există această nevoie şi aşteptare în acelaşi timp. Despre trădarea lui Sever nu am date concrete în ce constă, l-am sunat să îl întreb, dar avea telefonul închis „, a precizat Elena Udrea, în răspunsul transmis României Libere.


Scandalul stârnit în interiorul Partidului Democrat-Liberal ia amploare, după ce, miercuri, „intelectualii” din partid şi-au manifestat public susţinerea pentru colegul Sever Voinescu, propus pentru excludere de prim-vicepreşedintele Cezar Preda, din tabăra lui Vasile Blaga, considerată vechea gardă.

Marţi, Cezar Preda l-a acuzat pe fostul vicepreşedinte că este trădător, pentru că ar fi susţinut-o în campania electorală pe fosta deputată Maria Stavrositu în campania electorală şi, în consecinţă, a cerut excluderea lui Voinescu din partid.

Voinescu a mai cerut şi organizarea rapidă a unui congres care să lămurească situaţia PDL, în urma alegerilor parlamentare (în care nu s-a reuşit atingerea unui prag de 30% din voturi, cât îşi propusese conducerea PDL), în condiţiile în care, după rezultatele de la locale, conducerea a fost schimbată „în maxim o lună”.

Citeşte şi Preda cere demiterea „trădătorului” Voinescu: Să fie DAT AFARĂ repede din partid

„Singurul lucru pe care îl poate cere Sever Voinescu este să fie dat repede afară din partid!”, a fost replica lui Cezar Preda, unul din principalii aliaţi ai actualului preşedinte Vasile Blaga.

Fostul vicepreşedinte Sever Voinescu a replicat dur la declaraţiile lui Preda, printr-o postare pe Facebook intitulată chiar „Cine-i Cezar Preda?”. Astfel, el a explicat, ironic, că a cunoscut, de-a lungul timpului, „multă pleavă guralivă, golănaşi, zurbagii, făcători zgomotoşi ai nimicului, dar mulţimea asta e atât de prestriţă în memoria mea, încât cu greu pot identifica chipuri”.

Citeşte şi Voinescu: „Cine-i Cezar Preda?”

Cezar Preda, atacat de Baconschi şi de Cristian Preda

În aceste condiţii, miercuri, tabăra intelectualilor s-a adunat în jurul lui Voinescu, îndemnând din nou la reformarea partidului şi la rezolvarea amiabilă a conflictelor.

La rândul lui, secretarul executiv al PDL, Theodor Paleologu, a explicat pe pagina de Facebook, că cel mai bun lucru pe care îl poate face un partid care pierde alegerile este să se democratizeze, apreciind chiar că „răfuielile şi excluderile” sunt drumul spre pierzanie.

Citeşte şi Paleologu: Excluderile sunt calea spre PIERZANIE

O reacţie asemănătoare a avut şi europarlamentarul PDL Cristian Preda pe blogul său, încă de miercuri dimineaţă. Preda s-a arătat solidar cu Sever Voinescu şi a atras atenţia că „PDL nu are nevoie de un ţap ispăşitor”. În termeni mai duri decât Paleologu, europarlamentarul a ţinut să precizeze că Cezar Preda nu doar că pierdut alegerile, ci că, pe deasupra, el ar trebui să explice „de ce este nevoie de şase luni pentru a pregăti o nouă Convenţie”.

Citeşte şi Cristi Preda: Solidar cu Voinescu

Şi fostul ministru de Externe Teodor Baconschi a subliniat că Sever Voinescu nu este vinovat că PDL a obţinut un scor mic la alegerile parlamentare. „Cezar Preda, a cărui organizaţie de Buzău a obţinut sub 10% la locale, a fost promovat prim-vicepreşedinte. La parlamentare, scorul său a fost tot sub media partidului pe ţară, dar omul a avut, iarăşi, intrând la redistribuire pe locul trei. Acum, dl Cezar Preda cere furios excluderea din PDL a lui Sever Voinescu. Sunt solidar cu dl Voinescu. Nu el este vinovat de faptele rezumate mai sus”, a scris Baconschi pe Facebook.

Citeşte şi Baconschi îi ia apărarea lui Sever Voinescu: „Nu este vinovat”

Pe de altă parte, preşedintele Vasile Blaga nu a putut fi contactat pentru exprimarea unui punct de vedere.

Nu este pentru prima dată când un reprezentant al intelectualilor din partid este ameninţat cu excluderea. La alegerile locale, Cristian Preda a fost propus pentru excludere de colegii lui, după ce a declarat că pentru Primăria Bucureştiului, îl va susţine pe Nicuşor Dan, în locul colegului Silviu Prigoană.

Citeşte şi Prigoană şi-a arătat muşchii. Cristi Preda, exclus din PDL

În urma eşecului de la parlamentare, în şedinţa Consilului Director, Blaga a anunţat că organizarea Convenţiei în care să se desemneze o nouă conducere a PDL ar urma să fie abia în luna mai. Atunci, prim-vicepreşedintele Cristian Preda şi vicepreşedintele Sever Voinescu şi-au dat demisiile din funcţii. Ulterior, Cristi Preda, Voinescu şi Paleologu au cerut organizarea rapidă a congresului, în cadrul căreia să existe o competiţie corectă.

 

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă