19.2 C
București
duminică, 5 mai 2024
AcasăSpecialSpitalul Județean Alba cere daune de 300.000 de lei de la HEXI...

Spitalul Județean Alba cere daune de 300.000 de lei de la HEXI PHARMA

Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) Alba Iulia s-a constituit parte civilă în dosarul Hexi Pharma, solicitând contravaloarea livrărilor din ultimii cinci ani, în cuantum de 300.000 de lei, informează Agerpres.

Conducerea unităţii medicale renunţă să mai acţioneze individual în judecată compania, a anunţat, marţi, managerul Nicoleta Coşarcă. 

‘Intenţia noastră a fost de a acţiona în instanţă individual compania respectivă, dar aveam nevoie de un rezultat pe probele noastre ridicate de către Poliţie, rezultat pe care nu l-am primit deoarece probele nu au ajuns să fie analizate de către ICECHIM (Institutul Naţional de Cercetare – Dezvoltare pentru Chimie şi Petrochimie – n.r.). Singura soluţie pe care am găsit-o a fost să ne constituim parte civilă, ca atare am şi comunicat acest lucru. În aceste zile ne-a solicitat Parchetul să trimitem documentele în baza cărora susţinem acea valoare pentru care ne-am constituit parte civilă. Este vorba de contravaloarea livrărilor din ultimii cinci ani, în cuantum de 300.000 de lei’, a declarat managerul SJU Alba Iulia. 

În urmă cu două luni, Nicoleta Coşarcă a afirmat că ia în calcul acţionarea în judecată a Hexi Pharma, dacă aceasta va fi găsită vinovată în scandalul dezinfectanţilor şi că îi va consilia şi pe pacienţi să facă acelaşi lucru. 

‘Noi îi vom da în judecată şi le vom cere nu numai daune materiale pentru toată achiziţia pe care am făcut-o în perioada asta, cu dobânzi, penalităţi, ci şi daune morale, nouă şi pacienţilor noştri. Voi învăţa şi pacienţii noştri (…) care au suferit infecţii, îi voi învăţa şi îi voi consilia pe pacienţi să se îndrepte împotriva lor (companiei Hexi Pharma – n.r.)’, a declarat, în 10 mai, într-o conferinţă de presă, managerul SJU Alba Iulia. 

Coşarcă a mai susţinut atunci că dacă produsele au fost diluate, atunci SJU Alba Iulia se va îndrepta direct împotriva companiei. ‘Nu ne vom constitui parte civilă. Îi vom da în judecată’, a spus managerul SJU Alba Iulia, la momentul respectiv. 

SJU Alba Iulia s-a aflat pe lista spitalelor din România unde au fost descoperite probe neconforme în urma controalelor realizate conform dispoziţiei ministrului Sănătăţii. 

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Lista PSD pentru Consiliul General începe cu Firea, Negoiță și Băluță. Piedone nu figurează

Lista candidaților propuși de PSD pentru Consiliul General al Municipiului București începe cu Gabriela Firea, Robert Negoiță, Daniel Băluță și Dan Cristian Popescu. Pe lista...

Candidata naționalistă Gordana Siljanovska – Davkova este favorită în turul al doilea al alegerilor în Macedonia de Nord

Gordana Siljanovska - Davkova, candidata opoziției naționaliste din Macedonia de Nord, a câștigat primul tur al alegerilor prezidențiale și are șanse mari să câștige...

Președintele Iohannis va fi decorat de Atlantic Council, la Washington

Președintele Klaus Iohannis va fi decorat de Atlantic Council, într-o ceremonie care se va desfășura la Washington, în ziua de 8 mai 2024. Președintele Iohannis...
Ultima oră
Pe aceeași temă