7.6 C
București
luni, 25 noiembrie 2024
AcasăSpecialCorina Şuteu, reclamă pentru „Cuminţenia Pământului“

Corina Şuteu, reclamă pentru „Cuminţenia Pământului“

În încercarea de a aduna banii necesari păstrării operei lui Constantin Brâncuşi în patrimoniul statului, ministrul Culturii va merge mâine la festivalul Electric Castle.

„Mă bucur să merg la Electric Castle și să beneficiez de sprijinul festivalului pentru «Cumințenia Pământului». Întâlnirea dintre un artist care a revoluționat arta modernă — Brâncuși — și cultura alternativă, dintre cultură și popcult, merită să aibă loc. «Cumințenia Pământului» este o resursă fundamentală de creativitate a României și, cu ajutorul vostru, va fi păstrată aici, în circuitul muzeal, accesibilă pentru toți cei care își doresc să o privească și să o cunoască. Ceea ce are ea de oferit este la fel de relevant azi ca în vremea în care a fost gândită de Brâncuși” – a declarat Corina Șuteu, ministrul Culturii.

„Cuminţenia Pământului” a fost realizată de Constantin Brâncuși în 1907 și aparţine patrimoniului cultural naţional, fiind încadrată în categoria Tezaur. Creată în același an în care Picasso transforma pictura prin lucrarea “Domnișoarele din Avignon”, “Cumințenia Pământului” este cea care a schimbat sculptura modernă în Europa.  Este singura lucrare asupra căreia Brâncuși nu a revenit cu variante sau finisaje, considerând-o perfectă de la prima intervenție creativă asupra blocului de piatră și totodată ultima sculptură a artistului pe care statul român o mai poate recupera la ora actuală.  “Electric Castle Festival a creat, în cei patru ani de existență, o comunitate puternică, unită de muzică, dar și de dorința noastră de a conserva și promova unul dintre cele mai frumoase obiective istorice din Transilvania. Suntem siguri că publicul se va regăsi și în mesajul transmis de campania «Brâncuși e al meu». E un moment perfect pentru ca ei să se implice și să își poată aduce propria contribuție” – a afirmat Mihai Păun, director executiv Electric Castle Festival.

Dacă acum mai bine de un secol România îi chema pe cetăţeni să “Dai un leu pentru Ateneu!”, în 2016 sloganul este „Dați acuși pentru Brâncuși!”.

Spectatorii de la Electric Castle pot face donaţii cu ajutorul brățării speciale primite de la organizatori în punctul special amenajat în festival.

În prezent, “Cumințenia Pământului” este în proprietatea moștenitorilor arhitectului Gheorghe Romașcu, care a cumpărat opera de artă de la Constantin Brâncuși în anul 1911. În cazul în care statul român nu reușește să recupereze această lucrare, ea va intra în posesia unuia dintre colecționarii privați dispuși să o cumpere, riscând să nu mai fie accesibilă publicului larg.   

„Cuminţenia Pământului“ a fost realizată de Constantin Brâncuși în 1907 și aparţine patrimoniului cultural naţional, fiind încadrată în categoria Tezaur.

Cele mai citite

Rezultate fără precedent în istoria prezidențialelor din România

Independentul Călin Georgescu dă peste cap sondajele și campaniile tradiționale, surclasând toate partidele După numărarea a 95% din secțiile de votare, rezultatul este unul pe...

Călin Georgescu, surpriza primului tur, a alergat sub radar

Creșterea spectaculoasă din sondaje din ultimele săptămâni a fost consolidată, în ciuda controverselor legate de campania sa pe rețelele sociale Călin Georgescu, unul dintre cei...

Activitatea stațiilor ITP continuă manual, fără eliberarea imediată a documentelor, anunță RAR

Registrul Auto Român (RAR) a anunțat că, din cauza unei defecțiuni tehnice survenite joi în camera serverelor, stațiile ITP autorizate pot efectua inspecții tehnice...
Ultima oră
Pe aceeași temă