32.4 C
București
joi, 16 iulie 2026
AcasăSpecialBelgia doreşte extinderea legii eutanasiei la copii şi bolnavi de Alzheimer

Belgia doreşte extinderea legii eutanasiei la copii şi bolnavi de Alzheimer

Belgia va porni o nouă dezbatere asupra legii care autorizează eutanasia începând cu 2002, în scopul de a determina dacă ea ar putea fi extinsă la minori şi persoane cu maladia Alzheimer, relatează Mediafax.

Modificarea legii este iniţiată de Partidul Socialist (PS), principalul partid din Valonia, modificare care va fi expusă vineri în Parlament.

„Este vorba despre modificarea legii, în scopul de a ţine mai bine cont de situaţiile dramatice, de poveştile extrem de dureroase în faţa cărora (…) nu putem rămâne fără un răspuns”, a explicat preşedintele partidului, Thierry Giet.

Este aşteptat ca aceste modificări să fie aprobate, deoarece sunt apărate deopotrivă de partidele de dreapta, de stânga şi de cele ecologiste.

Prima dintre aceste modificări vizează „extinderea drepturilor minorilor care au discernământ, atinşi de o maladie incurabilă şi aflaţi într-o suferinţă care nu poate fi ameliorată”, potrivit textului PS.

Legea, adoptată în 2002, nu se aplică în prezent decât persoanelor peste 18 ani.

Cu toate acestea, lumea medicală s-a confruntat cu multe cazuri de adolescenţi în astfel de situaţii, adolescenţi care „aveau capacitatea de a discerne” asupra deciziilor de acest tip, a explicat senatorul socialist Philippe Mahoux, co-autor al legii.

Belgia vrea să urmeze exemplul Olandei, prima ţară din lume care a legalizat eutanasia în aprilie 2002.

Senatorul Mahoux propune în acelaşi timp lansarea unei dezbateri care are scopul de a confirma dacă ultimele descoperiri în domeniul neurologic permit aplicarea legii asupra persoanelor atinse de maladii mentale degenerative, (de tipul Alzheimer), în cazul în care aceştia o caută”.

Prudent, PS subliniază că circumstanţele ar trebui să fie „foarte bine definite pentru a garanta atât autonomia pacienţilor cât şi siguranţa juridică a medicilor”.

În Olanda, eutanasia a fost practicată pentru prima dată în 2011, asupra unui pacient aflat într-un stadiu avansat al maladiei Alzheimer.

Dezbaterea asupra ameliorării legii în Belgia ar trebui vizeze în egală măsură îmbunătăţirea formării medicilor şi procedura de „declaraţie anticipată”, care îi permite unui pacient să fie capabil să-şi exprime dorinţa de a cere în mod explicit eutanasia.

În 2011, 1.133 de cazuri de eutanasie au fost înregistrate în Belgia, echivalentul a 1% dintre decese, potrivit Comisiei de control şi evaluare a eutanasiei, iar numărul acestora continuă să crească.

Probabil din raţiuni culturale şi de proximitate faţă de Olanda, 81% dintre cei eutanasiaţi erau de etnie flamandă.

Cele mai citite

Ibrahimovic s-a înclinat în fața lui Messi! Thierry Henry a descris finalul de meci într-un singur cuvânt: „Simfonie”

Lionel Messi a primit laude din partea lui Zlatan Ibrahimovic și Thierry Henry după prestația din semifinala Campionatului Mondial câștigată de Argentina împotriva Angliei.Lionel...

Kane îl contrazice pe Tuchel! Căpitanul Angliei a explicat unde s-a pierdut semifinala

Harry Kane a vorbit despre eliminarea Angliei din semifinalele Campionatului Mondial 2026 și a transmis că echipa nu ar fi trebuit să se retragă...

Numărul microîntreprinderilor s-a prăbușit după schimbările fiscale

Aproape 650.000 de firme au ieșit din acest regim în ultimii aniRegimul fiscal al microîntreprinderilor continuă să piardă teren, pe fondul restricțiilor introduse în...
Ultima oră
Pe aceeași temă