19 C
București
sâmbătă, 4 mai 2024
AcasăSpecialSindicaliştii din sănătate vor negocieri pe programul de lucru şi gărzi

Sindicaliştii din sănătate vor negocieri pe programul de lucru şi gărzi

Federaţia Sindicală Hipocrat din România solicită stabilirea de urgenţă a unei întruniri în intervalul 25-27 iulie 2016, pentru a discuta propunerile de modificare a Ordinului Ministerului Sănătăţii nr. 870 din 1 iulie 2004, actul normativ care reglementează timpii de lucru şi gărzile din unităţile sanitare, atrăgând, totodată atenţia, că lipsa măsurilor imediate poate duce la perturbarea activităţii medicale şi la apariţia unor mişcări de protest în toată ţara. 

Într-un comunicat al federaţiei se atrage atenţia asupra faptului că asigurarea gărzilor este în pericol de la 1 august. 

“Asigurarea gărzilor este în pericol de la 1 august. Implementarea dispoziţiilor OUG 20/2016, articolul 32, aliniatul 6, nu poate fi efectuată fără modificarea şi completarea OMS 870/2004, solicitată pentru prima dată de Federaţia Sindicală Hipocrat, împreună cu Sindicatul Promedica, Alianţa Medicilor pentru Modernizarea Sistemului Medical şi Camera Federativă a Sindicatelor Medicilor din România, prin mişcarea cunoscută sub numele de ‘Primăvara Medicală’. Acest fapt va duce inevitabil la perturbarea activităţii medicale în unităţi sanitare publice şi chiar la o implementare neunitară. În acest moment, atât şefii de secţie, cât şi angajatorii, nu ştiu cum să întocmească graficul de lucru pentru gărzi”, se spune în comunicat. 

Citeşte şi Avertisment Federația Sanitară: Sistemul medical se poate bloca. Ce spune Ministerul Sănătăţii

Potrivit sindicaliştilor, lipsa măsurilor imediate poate duce la perturbarea activităţii medicale şi la apariţia unor mişcări de protest în toată ţara. 

“Lipsa de reacţie a Ministerului Sănătăţii la propunerile de modificare a OMS 870/2004 pe care vi le-am transmis pe platforma online ne determină să vă solicităm, de urgenţă, stabilirea unei întruniri în intervalul 25-27 iulie 2016, pentru soluţionarea acestei situaţii. Considerăm că ignorarea iniţiativelor partenerilor sociali pune în pericol credibilitatea declaraţiilor referitoare la îmbunătăţirea sistemului sanitar românesc, la creşterea gradului de satisfacţie al pacientului şi la stimularea personalului medical. Vă menţionăm că lipsa măsurilor imediate poate duce la perturbarea activităţii medicale şi la apariţia unor mişcări de protest în toată ţara”, susţine preşedintele Federaţiei Sindicale Hipocrat, Ion Cotojman. 

În plus, Federaţia Sindicală Hipocrat precizează că a depus încă de săptămâna trecută, la Ministerul Sănătăţii, un document prin care aduce la cunoştinţă că termenii stabiliţi pentru îmbunătăţirea dialogului social şi a consultării cu sindicatele, prin constituirea de grupuri de lucru, pe diverse teme, nu au beneficiat de implicarea Ministerului Sănătăţii şi nu au avansat, ajungându-se în această situaţie. 

 

Cele mai citite

Sfânta Lumină, adusă de la Ierusalim pe Otopeni. Cum va fi împărțită

Sfânta Lumină va fi adusă de la Ierusalim în această seara de Superiorul Aşezămintelor Patriarhiei Române la Locurile Sfinte, părintele arhimandrit Teofil Anăstăsoaie, şi va fi...

Un loc de parcare din Amsterdam a fost scos la vânzare cu 500.000 de EURO

Pare incredibil, dar în orașul Amsterdam, celebrul pentru frumusețea sa și pentru stilul său de viață vibrant, un loc de parcare poate ajunge să...

Mihai Viteazul a fugit ca Vijelie de pe cortul de AUR, ca să-i facă loc lui Uraganul să împartă Salam pentru adepții partidului

Ilustra'ieȘ Marian Avramescu Pentru a elimina orice urmă de revoltă ale fanilor marilor domnitori ai principatelor române, istoria se poate modifica, de dragul adepților...
Ultima oră
Pe aceeași temă