24.3 C
București
luni, 3 august 2026
AcasăSpecialDouă grădiniţe, mutate de la ţară la oraş

Două grădiniţe, mutate de la ţară la oraş

Inspectorul şcolar general al judeţului Cluj, Valentin Cubus, a anunţat că intenţionează să mute proiectele a două grădiniţe din mediul rural în cartierele clujene Mărăşti şi Mănăştur. Este vorba de două dintre cele mai mari cartiere ale Clujului. El a declarat că aceste proiecte vor fi finanţate prin intermediul unui contract încheiat cu Banca Mondială.

 

Care este motivul deciziei

Valentin Cuibus a afirmat că nu are rost să finanţeze două grădiniţe în comunităţi în care vor fi câţiva copii în perioada următoare, în condiţiile în care în cele două cartiere clujene sunt sute de copii care au nevoie de grădiniţe. „Sunt comunităţi în care vom avea cinci sau 10 copii, în timp ce în Mărăşti am o grădiniţă care nu poate fi autorizată, pentru că, din lipsa spaţiilor, trebuie să funcţioneze la parterul unui bloc”, a spus Valentin Cuibus.

În judeţul Cluj, Banca Mondială va finanţa construirea a 18 grădiniţe, majoritatea în mediul rural. Lucrările efective ar urma să înceapă anul viitor.

Cele mai citite

Ungaria oprește complet centrala nucleară de la Paks din cauza nivelului scăzut al Dunării

Premierul ungar Peter Magyar a anunțat că centrala nucleară de la Paks, singura unitate de acest tip din Ungaria, intră într-o oprire completă din...

Piața smartphone-urilor atinge un record istoric. Telefoanele mai scumpe aduc venituri uriașe producătorilor

Producătorii de smartphone-uri au obținut în al doilea trimestru din 2026 cele mai mari venituri înregistrate vreodată pentru această perioadă a anului, în ciuda...

Zelenski acuză Rusia că își extinde producția de arme balistice. Ucraina cere noi sisteme de apărare aeriană

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, afirmă că Rusia își dezvoltă tot mai mult capacitățile de producție pentru arme balistice, în contextul intensificării atacurilor asupra teritoriului...
Ultima oră
Pe aceeași temă