19.6 C
București
marți, 7 mai 2024
AcasăSpecialVIDEO. Armeni baricadaţi de o săptămână într-un comisariat de poliţie din Erevan...

VIDEO. Armeni baricadaţi de o săptămână într-un comisariat de poliţie din Erevan refuză să se predea

Un grup înarmat având legături cu opoziţia armeană şi baricadat de mai mult de o săptămână într-un comisariat din Erevan, capitala Armeniei, refuza în continuare să se predea luni, după ce îşi eliberase cu două zile înainte ultimii ostatici pe care îi deţinea, potrivit AFP, preluată de Agerpres

Susţinători ai unui opozant încarcerat, Jirar Sefilian, indivizi înarmaţi au pătruns într-o clădire a forţelor de ordine în 17 iulie, ucigând un poliţist şi luând ostatice mai multe persoane. Ei au cerut demisia preşedintelui Serj Sarkissian. Dintre cele opt persoane capturate anterior, ei au eliberat patru în zilele următoare, iar pe ultimele patru sâmbătă. 

Atacatorii au doborât duminică o dronă care venise să filmeze locul şi au incendiat un microbuz al poliţiei, ce staţiona lângă clădire de la începutul crizei, potrivit lui Aleksandr Enigomtcian, membru al unui grup de opoziţie radical apropiat atacatorilor. 

“Membrii grupului sunt privaţi de peste 30 de ore de hrană, apă şi electricitate şi de peste 10 ore de mijloace de comunicaţii”, a afirmat el într-o conferinţă de presă. 

Poliţia a indicat la rândul ei că a lansat dintr-un elicopter mesaje prin care îi invita pe atacatori să se predea. 

Peste 1.500 de persoane au ieşit săptămâna trecută pe străzile capitalei armene pentru a protesta împotriva guvernului şi a cere o rezolvare paşnică a crizei. Poliţia a ripostat la această acţiune utilizând gaze lacrimogene şi grenade asurzitoare şi efectuat zeci de arestări. 

Un grup radical al opoziţiei creat în cursul manifestaţiilor a cerut luni ca atacatorii baricadaţi în clădirea poliţiei să fie aprovizionaţi cu alimente şi medicamente, ameninţând autorităţile cu un “val de nesupunere civică” în toată ţara. 

Arestat în iunie pentru deţinere de arme, opozantul Jirar Sefilian este acuzat că ar fi dorit să ocupe clădiri guvernamentale şi centre de telecomunicaţii în Erevan. Critic acerb al guvernului, el fusese deja arestat în 2006 şi încarcerat timp de 18 luni după ce lansase un apel la “răsturnarea guvernului prin violenţă”. El mai fusese încarcerat pentru scurt timp pentru tentativă de lovitură de stat în 2015, fiind ulterior eliberat. 

Fost militar, preşedintele Serj Sarkissian, prorus, a fost ales în 2008. Contestat de opoziţie, sosirea sa la conducerea ţării provocase tulburări, soldate cu 10 morţi.

Cele mai citite

Cod galben de furtuni, pentru 24 de județe și Capitală. HARTA

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o atenţionare Cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată, valabilă în cursul acestei zile în 24 de...

O primărie din Buzău acuză ADS că a încheiat contracte ilegale

Primăria Comunei Vernești din județul Buzău se află în mijlocul unui scandal intens după ce a acuzat Agenția Domeniilor Statului (ADS) că a...

SUA îndeamnă Turcia și Israelul să-și rezolve diferendele

Statele Unite(SUA) au îndemnat luni Turcia şi Israelul să rezolve diferendele dintre ele, după ce Ankara a anunţat că suspendă relaţiile comerciale în încercarea...
Ultima oră
Pe aceeași temă