2 C
București
sâmbătă, 23 noiembrie 2024
AcasăSpecial10 destinații europene recomandate de Lonely Planet (IV)

10 destinații europene recomandate de Lonely Planet (IV)

Din nordul Coastei Dalmate (Croaţia) până pe Insula Texel (Olanda) există numeroase trasee care n-ar trebui să fie ignorate, iar editorii celebrelor ghiduri de turism Lonely Planet au realizat un Top 10 al celor mai bune destinații europene.

TENERIFE,
Insulele Canare, Spania

Tenerife, cea mai mare insulă din Arhipelagul Canare din Oceanul Atlantic, este una dintre cele mai populare destinaţii din lume şi s-ar putea crede că nu mai are multe aspecte necunoscute. Dar nu este aşa: are formidabile peisaje vulcanice, sate pescăreşti care îi duc cu gândul pe turişti în altă epocă şi, mai ales, impresionante ţărmuri -abrupte.

Multe dintre aceste bijuterii naturale se află pe coasta de est a insulei, ca în El Médano, unde se află cea mai bună plajă naturală de pe insulă, împărţită în două de un con vulcanic.

Pentru a fugi însă cu adevărat de zgomot, turiştii trebuie să urce pe Masivul Anaga, în nord-est, ai cărui localnici încă se mai miră când văd turişti. Acest parc rural, declarat Rezervă a Biosferei, îşi păstrează valorile naturale într-un mod excepţional, cu floră şi faună endemică. Se pot face drumeţii datorită traseelor bine semnalizate.

Cum ajungi: Compania low-cost WizzAir a anunțat, la mijlocul lunii mai, primul zbor direct regulat din București spre Tenerife Sud – aeroportul din partea turistică a insulei spaniole. Începând cu 2 noiembrie compania va opera o cursă săptămânală, în fiecare zi de miercuri, iar din 18 decembrie ziua de operare va fi duminica. Zborurile vor decola de la București în jurul prânzului, urmând a ateriza pe aeroportul spaniol în jurul orei 17.00, iar zborul de retur va ajunge în București în jurul orei 1.00 dimineața, a doua zi. Tarifele pornesc de la 229 lei/segment, deci aproximativ 100 euro dus-întors, însă un bagaj de cală de 23 kilograme are un preț care pornește de la 20 euro/bagaj și poate crește în timpul sezo-nului.

Pentru cei din nord-vestul țării, Tenerife este mai aproape grație unui zbor direct spre Insulele Canare operat din Budapesta. Aeroportul este tot Tenerife Sud și sunt zboruri operate de două ori pe săptămână, lunea și vinerea, iar tarifele pornesc de la 220 euro/dus-întors cu taxe de aeroport incluse, însă pentru bagajul de cală turiștii vor trebui să scoată din buzunar încă 70 euro/dus-întors, pentru un bagaj de 23 kg.

Dacă tarifele acestea vor fi -valabile și pentru ruta Bucu-rești-Tenerife, prețurile vor fi mai bune decât minimul practicat acum de companiile Tarom și Air Europa (cu escală la Madrid sau Barcelona), care se situează în jurul a 375 euro/dus-întors, bagaj de cală inclus.

TEXEL, Olanda

Waddenzee (Marea Wadden), unde Europa fuzionează aproape imperceptibil cu Marea Nordului, se află pe lista UNESCO a Patrimoniului Mondial. Insula Texel a devenit o agreabilă destinaţie ecoturistică pentru olandezi şi germani. Cei 25 de kilometri lungime ai săi (şi 9 kilometri lăţime) invită la plimbări prin nisipuri frumoase şi solitare, la activităţi de tot felul în aer liber – are o uimitoare reţea de piste pentru biciclete – şi la observarea faunei pe uscat sau de la bordul unei ambarcaţiuni. Există locuri de cazare foarte atractive şi mâncare pe măsură: peştele afumat este incredibil de bun.

La Texel se ajunge cu feribotul de la Den Helder pentru a cunoaşte, de exemplu, Parcul Naţional Duinen van Texel, care include dunele de pe coasta de vest, rezervaţii de faună, plaje de nisip alb şi păduri de pin. Emblema uşor de recunoscut a insulei, pe lângă numeroasele oi, este farul roşu care se înalţă în partea de nord.

În plus, la 25 iunie are loc unul dintre cele mai spectaculoase evenimente, „Ronde om Texel”: cea mai mare cursă de catamarane din lume. Insula îi ademeneşte pe turişti cu plimbări călare, zboruri cu parapanta, croaziere şi degustări de produse locale. Texel are o fabrică artizanală de bere şi mai multe ferme care oferă produse lactate.

Cum ajungi: Tarom și KLM operează între două și patru zboruri pe zi fiecare între București și Amsterdam, tarifele pornind de la 99 euro/persoană, dus-întors, cu taxe de aeroport incluse. Compania românească include bagajul de cală în tarifele sale, în timp ce KLM taxează pasagerii cu 50 euro/bagaj/dus-întors.

De la Amsterdam, chiar din Aeroportul Schippol, luați trenul către Den Helder, iar apoi feribotul către Insula Texel.

DALMAŢIA, Croaţia

Mulţi dintre cei care călătoresc în Croaţia descoperă că Dubrov-nik şi Split sunt adorabile, dar şi oarecum saturate de turişti. Frumoasa Coastă Dalmată are, totuşi, multe alte oraşe încântătoare şi mai puţin tranzitate. De exemplu, Zadar, oraş de pe malul Mării Adriatice, cu istorie şi viaţă culturală foarte interesante, printre ale cărui atracţii se numără Orga Marină a arhitectului Nikola Basic.

Străbătând această frumoasă fâşie de litoral spre nord, turiştii găsesc Velebit, una dintre -zonele incluse în reţeaua europeană Rewilding Europe, interesant proiect de restaurare a naturii. O destinaţie perfectă care trebuie să fie descoperită cât mai repede, mai ales de iubitorii naturii.

Cum ajungi: Cea mai rapidă cale de a ajunge aici, dacă nu vrei să străbați cu mașina aproape 1.300 kilometri, este să zbori până la Zadar cu Air Serbia sau Austrian Airlines, deci cu escală la Belgrad, respectiv la Viena. Problema cu aceste zboruri este că, deși orarele sunt foarte bune, tarifele sunt destul de piperate, pornind de la 200-250 euro/persoană în perioadele din afara sezonului de vârf. De la Zadar este indicat să închiriezi o mașină și astfel vei avea posibilitatea să descoperi mai multe zone și orașe ale Coastei Dalmate.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă