5 C
București
luni, 11 noiembrie 2024
AcasăSpecialREVISTA PRESEI: Derută totală în ARD. Scaunul lui Blaga se CLATINĂ

REVISTA PRESEI: Derută totală în ARD. Scaunul lui Blaga se CLATINĂ

„Din garsonieră în Casa Poporului. Cum a trecut Dan Diaconescu de la rolul de bufon de televiziune la cel de lider politic”, titrează Adevărul în ediţia de marţi: „Oameni cu carte ne explică felul în care Dan Diaconescu a trecut de la rolul de bufon de televiziune la cel de lider al celei de-a treia forţe politice a ţării.

‘Dacă Ceauşescu ar fi făcut talk-show-uri, ar fi trăit şi azi’, spune Dan Diaconescu de câte ori are ocazia. Ştie asta din propria-i experienţă. În oglindă, dacă nu ar fi făcut talk-show-uri, Dan Diaconescu nu ar fi existat. Azi este liderul celei de-a treia forţe politice, după rezultatele alegerilor parlamentare de duminică. 14% din cei prezenţi la urne au votat candidaţii Partidului Poporului Dan Diaconescu”.

„Majoritate zdrobitoare USL, înfrângere umilitoare pentru ARD. Ultimele rezultate oficiale ale alegerilor”, scrie şi Cotidianul:Biroul Electoral Central a anunţat, luni, la ora 18.00, rezultatele oficiale ale alegerilor parlamentare după numărarea voturilor din 99,56 din secţiile de votare. USL a obţinut 58,61% pentru Camera Deputaţilor şi 60,7% pentru Senat. Rezultatele USL sunt mai bune decât cele pe care le dădeau multe exit-poll-uri duminică seară”.

Din Curentul aflăm că „UDMR este mărul discordiei în scenariul unei probabile schisme în USL”: „Chiar dacă liderii USL petrec, sărbătorind astfel rezultatele nici de ei sperate pentru aceste alegeri parlamentare, există totuşi în continuare destule puncte de divergenţă în interiorul Uniunii. Unul dintre acestea îl reprezintă problema cooptării la guvernare a UDMR-ului.

Nici bine nu au fost anunţate rezultatele exit poll-urilor, când liderul PSD Victor Ponta îl sunase deja pe şeful maghiarilor, Kelemen Hunor, pe care l-a felicitat. Discuţia dintre cei doi s-a axat pe o eventuală alianţă pentru ca USL să poată o avea o majoritate largă de peste două treimi care să îi poată asigura o guvernare liniştită. Una prin care ar putea modifica lejer chiar şi Constituţia României”.

„Derută totală în ARD. Scaunul lui Blaga se clatină”, titrează şi Evenimentul zilei: „Preşedintele PDL poartă o mare parte din vină pentru eşecul ARD la alegerile parlamentare, au susţinut în tot cursul zilei de ieri mai mulţi analişti politici, jurnalişti, dar şi colegi de partid. Cel mai probabil, totul se va tranşa vineri la Colegiul Director al PDL.

Preşedintele PDL, Vasile Blaga, şi-a condus partidul, alături de partenerii acestuia din ARD, spre o înfrângere usturătoare. Bilanţul este trist: numai 16% ca număr de voturi, un singur reprezentant al Alianţei, care şi-a câştigat mandatul cu peste 50% – şi acela din cadrul Forţei Civice – şi liderii PDL aşteptând redistribuirea pentru a afla care dintre ei a intrat în Parlament”.

„REZULTATE ALEGERI PARLAMENTARE 2012. Cine sunt ‘penalii’ care au câştigat un mandat în noul legislativ”, scrie Gândul: „Rezultatele la Alegerile Parlamentare 2012 arată că în noul legislativ se va constituii un grup semnificativ de senatori şi deputaţi cercetaţi sau trimişi în judecată de către DNA.

Dan Voiculescu, Liviu Dragnea, Relu Fenechiu, Monica Iacob Ridzi, Teodor Atanasiu sunt printre ‘penalii’ din noul legislativ. Ei vor vota şi vor decide asupra unor legi care privesc şi Justiţia în faţa căreia trebuie să-şi dovedească nevinovăţia. Acestora li se va adăuga un alt contingent de deputaţi cu probleme de integritate”.

Din Jurnalul Naţional aflăm despre „Distribuirea mandatelor în viitorul Parlament şi noile grupuri parlamentare”: În urma rezultatelor alegerilor parlamentare şi a redistribuirii voturilor către partidele care au trecut pragul electoral de 5%, situaţia mandatelor se prezintă astfel: Senat: USL – 117, ARD – 23, PPDD / 19, UDMR 9. Camera Deputaţilor: USL – 249, ARD – 54, PPDD – 44, UDMR – 19, minorităţi – 18. Victor Ponta a declarat că mărieea numărului de parlamentari nu va implica şi mărirea bugetului acordat acestei instituţii”.

Cele mai citite

SCM Râmnicu Vâlcea, aproape de grupele European League după o victoria împotriva echipei maghiare DVSC Schaeffler!

SCM Râmnicu Vâlcea a obținut o victorie importantă în prima manșă a turului al treilea preliminar al EHF European League, impunându-se cu 33-31 în...

Olaf Scholz va relua „curând” dialogul cu Vladimir Putin privind conflictul din Ucraina

Cancelarul german Olaf Scholz intenționează să reia "în curând" discuțiile cu președintele rus Vladimir Putin pentru a aborda evoluția conflictului din Ucraina, a informat...

Ghid complet: cum să economisești costuri la transportul aerian de marfă

Transportul aerian de marfă contribuie la economia globală, însă gestionarea eficientă a costurilor este cheia pentru a rămâne competitiv în acest domeniu rapid...
Ultima oră
Pe aceeași temă