0.9 C
București
joi, 26 decembrie 2024
AcasăSportAlegeri parlamentare 2012: 28 de deţinuţi vor să voteze

Alegeri parlamentare 2012: 28 de deţinuţi vor să voteze

Un număr de 28 de deţinuţi au cerut să voteze la alegerile parlamentare din 9 decembrie, din cei 34 cu drept de vot aflaţi în sistemul penitenciar, a anunţat, vineri, Administraţia Naţională a Penitenciarelor, potrivit Mediafax.

La scrutinul din 9 decembrie au drept de vot toate persoanele care au împlinit 18 ani până în ziua alegerilor inclusiv, cu excepţia debililor sau alienaţilor mintal puşi sub interdicţie şi a persoanelor condamnate care şi-au pierdut drepturile electorale prin hotărâre judecătorească definitivă.

Citeşte şi EXCLUSIV RL: Alegerile parlamentare din România, SUPRAVEGHEATE de OSCE. Vezi ce spune reprezentantul OSCE pentru parlamentarele de duminică, din ţara noastră

Persoanele private de libertate care nu au interdicţii electorale pot vota, la cerere, prin intermediul urnei speciale numai dacă sunt cetăţeni români, au domiciliul în raza teritorială a secţiei de votare unde se află penitenciarul sau locul de detenţie şi au acte de identitate valabile. Directorul penitenciarului sau al locului de deţinere va elibera temporar persoanelor care vor să voteze actele de identitate aflate în dosarele acestora.

„Având în vedere aceste condiţii, la nivelul sistemului penitenciar au fost identificate 34 persoane private de libertate care au drept de vot, dintre care 28 au formulat cerere că doresc să-şi exprime acest drept”, a precizat ANP într-un comunicat de presă.

În 9 decembrie, reprezentanţii secţiilor de votare vor merge cu urma specială în penitenciarele în care cei 28 de deţinuţi sunt încarceraţi, a precizat sursa citată.

Guvernul va suporta costul eliberării unor noi cărţi de identitate pentru deţinuţii care au actele expirate şi nu dispun de resurse financiare, astfel încât aceştia să poată vota la alegerile parlamentare.

Cele mai citite

Patinoare deschise în București, iarna 2024-2025: Ghid complet pentru iubitorii de gheață

Odată cu sezonul rece, Bucureștiul își întâmpină locuitorii și turiștii cu o varietate de patinoare, atât în aer liber, cât și acoperite. Iată unde...

AUR intervenție la Consiliul Concurenței pentru vânzarea E.ON Energie România către MVM din Ungaria

Alianţa pentru Unirea Românilor (AUR) a sesizat la începutul acestei săptămâni Consiliul Concurenţei cu privire la tranzacţia de vânzare a E.ON Energie România către...

Pickford, maestrul penalty-urilor! Cum a știut unde va executa Haaland

Portarul Angliei, Jordan Pickford, demonstrează încă o dată că este un specialist al penalty-urilor Jordan Pickford a reușit să facă din nou istorie, apărarea sa...
Ultima oră
Pe aceeași temă