29.4 C
București
miercuri, 29 iulie 2026
AcasăSpecialLa Timişoara vor opera aeronave de mare capacitate

La Timişoara vor opera aeronave de mare capacitate

În luna decembrie, mai multe aeronave militare vor opera de pe Aeroportul din Timişoara. De asemenea, la Timişoara vor ateriza aeronave de mare capacitate, după ce o companie cargo care leagă Timişoara de Europa şi Orientul Îndepărtat, îşi va deschide baza de operare în oraşul de pe Bega.

Aeroport pregătit

Aeroportul timişorean este pregătit pentru asemenea curse „grele”. „Lucrările care au fost realizate şi care vor continua în primăvara anului viitor sunt lucrări de reparaţii şi de asfaltare a suprafeţei betonate, care vor asigura o planeitate mai bună şi, implicit, un confort sporit al pasagerilor”, a declarat Daniel Idolu, directorul Aeroportului Internaţional Timişoara. Pista de decolare-aterizare are o lungime de 3.500 de metri şi o lăţime 45 de metri şi poate suporta operarea oricărui tip de aeronava de mare capacitate.

Cele mai citite

Tensiuni fără precedent în fotbalul mondial! UEFA ia în calcul măsuri radicale împotriva FIFA

Federațiile europene vor analiza posibilitatea unui boicot al Cupei Mondiale, în contextul proiectului FIFA privind vânzarea unei părți din drepturile comerciale ale competiției.Conflictul dintre...

Debitul Dunării continuă să scadă. Administrația Națională „Apele Române” monitorizează permanent evoluția situației hidrologice

Valorile actuale sunt comparabile cu cele înregistrate în anul 2005, iar cel mai redus debit consemnat la intrarea Dunării în țară rămâne cel din...

BNS cere oficialilor de la Bruxelles să verifice miliardele pentru apărare

Programul SAFE pune la dispoziția României fonduri de peste 16 miliarde de euro pentru investiții în domeniul apărăriiBlocul Național Sindical (BNS) a sesizat mai...
Ultima oră
Pe aceeași temă