32.7 C
București
sâmbătă, 1 august 2026
AcasăSportLarisa Iordache a ieșit din spital dar nu va participa la Campionatele...

Larisa Iordache a ieșit din spital dar nu va participa la Campionatele Europene

Larisa Iordache a ieșit din spital, dar nu este în forma necesară pentru a putea participa la Campionatele Europene de gimnastică, programate în orașul Basel din Elveția.

Un anunț în acest sens a fost postat sâmbătă, 24 aprilie 2021, pe Facebook, de Clubul Sportiv Dinamo, la care este legitimată Larisa Iordache.

”Larisa Iordache a părăsit astăzi spitalul în care a fost internată miercuri, după concursul de calificare. Criza renală a fost una severă, care a necesitat administrarea unor antibiotice puternice. Aflată sub efectul acestora, Larisa ar fi riscat o accidentare dacă ar fi concurat mâine în concursul pe aparate, unde era calificată la sol şi la bârnă (cu cea mai mare notă)! În aceste condiţii, Larisa şi antrenorii Cristian şi Lăcrămioara Moldovan au decis că decizia cea mai bună este renunţarea la concurs. În cele din urmă, sănătatea valoroasei noastre sportive este cea mai importantă”, precizează comunicatul difuzat, sâmbătă, de Clubul Dinamo.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Ultimul obstacol de pe Drumul Expres Brăila–Galați prinde contur: podul peste Siret intră în linie dreaptă

Noua șosea de mare viteză va asigura o legătură rutieră modernă între două centre economice importante din estul țării și este considerată un proiect...

Băsescu acuză foștii miniștri ai Energiei pentru criza energetică: „Lumea se uită la România dacă vrea să vadă ce înseamnă să fii prost”

Fostul președinte Traian Băsescu susține că actuala criză energetică este rezultatul deciziilor luate în ultimii ani de miniștrii Energiei și de premierii care au...

România, în stare de alertă energetică. Ce înseamnă pentru populație și cum sunt îndemnați românii să economisească energia

România va fi în stare de alertă pe întreaga durată a lunii august, după decizia adoptată în ședința extraordinară de Guvern.Măsura vine pe fondul...
Ultima oră
Pe aceeași temă