România a câştigat până acum patru medalii la Jocurile Olimpice din Brazilia, după un start extrem de prost la competiţia de anul acesta.
Aurul cucerit de echipa feminină de spadă, finala de la tenis în proba de dublu, care a adus argintul, bronzul la haltere bronzul olimpic la canotaj au mai şters din tristeţea sportivilor şi suporterilor români. Cea mai mare surpriză a constituit-o succesul obținut la haltere de tânărul Gabriel Sâncrăian, care nu era favorit în limitele categoriei +85 de kg. La 27 de ani, acesta a reuşit să câştige bronzul după ce a ridicat 390 kilograme, adică de peste patru ori și jumătate greutatea sa. Cu 173 de kilograme la stilul „smuls”, sportivul nostru nu anunţa să fie un pretendent la medalii. A recuperat excelent la „aruncat”, unde a reuşit să ridice 217 kilograme, la egalitate cu iranianul Kianoush Rostami, care a ieşit campion olimpic, stabilind totodată şi un record mondial. Reuşita românului a fost cu adevărat una extraordinară şi neaşteptată.
Gabriela Sîncrăian putea să spere chiar la argintul olimpic, după ce chinezul Tao Tian, pe locul doi după „smuls”, a ratat primele două încercări la „aruncat”. Din a treia încercare, asiaticul a ridicat totuşi tot 217 kilograme şi şi-a asigurat argintul.
Un aur cât patru
Aurul câștigat de echipa feminină de spadă a oferit unul dintre cele mai emoționante momente la Rio de Janeiro pentru delegația țării noastre, dar și pentru toți cei care l-au susținut pe fete în marea finală. În plus, barca de 8 rame plus cârmaci a adus a patra medalie pentru delegaţia României la Jocurile Olimpice de la Rio, una de bronz după un final fantastic. Fetele au luptat până la epuizare într-o competiție cu Marea Britanie și echipajul similar al SUA. La final a fost medalie de bronz.
Din păcate, Mihai Nistor a fost învins cu 2-1, de Hussein Iashaish (Iordania), în turul secund al categoriei plus 91 de kilograme, după o partidă în care adversarul său a fost numărat de două ori, dar a beneficiat de decizia favorabilă a arbitrilor. Ori regulile s-au schimbat ori arbitrii judecători nu au ţinut cont de acest lucru, întrucât nu au punctat în consecinţă. Probabil au ţinut cont doar de propriile reguli.
Istoria unor medalii
La Jocurile Olimpice din 1976 de la Montreal, România a obținut 27 de medalii, dintre care patru de aur. Mai mult, gimnasta Nadia Comăneci a ajuns pe primele pagini ale presei internaționale, după ce a obținut nota 10, devenind prima gimnastă din lume care a primit această notă. În 1984, la Jocurile Olimpice de la Los Angeles, România a câştigat 53 de medalii, dintre care 20 de aur. Era însă anul când România a fost singura țară estică ce nu a respectat boicotul impus de Uniunea Sovietică. Jocurile Olimpice de la Sydney din 2000 au adus României 26 de medalii, dintre care 11 de aur. La Jocurile Olimpice de la Atena din 2004, România a câştigat 19 medalii, dintre care opt au fost aur. În 2012, la Jocurile Olimpice de la Londra, România a câştigat nouă medalii, dintre care două de aur. Statele Unite conduc în continuare detașat în clasamentul pe medalii la Jocurile Olimpice de la Rio, după opt zile de competiție, în timp ce România se află pe locul 26, alături de țara gazdă, Brazilia, și Polonia.