22.5 C
București
marți, 4 august 2026
AcasăSpecialAtentat sinucigaş în Pakistan: Cel puţin 16 persoane au murit

Atentat sinucigaş în Pakistan: Cel puţin 16 persoane au murit

Un atentat sinucigaş în cursul unei procesiuni religioase s-a soldat cu cel puţin 16 morţi şi câteva zeci de răniţi miercuri în oraşul Rawalpindi în apropiere de Islamabad, potrivit poliţiei şi echipelor de intervenţie, informează Mediafax.

Explozia s-a produs în timpul unei procesiuni a musulmanilor şiiţi care se îndreptau spre o moschee din centrul Rawalpindi, a declarat poliţia.

Potrivit unui purtător de cuvânt al serviciilor de salvare, Waqas Rehman, bilanţul este de 16 morţi şi 32 de răniţi, dintre care nouă copii.

„Atacatorul sinucigaş a detonat bomba când responsabilii de securitate erau în curs de a îl controla. Ne temeam de un atentat şi eram în alertă maximă”, a declarat şeful poliţiei din Rawalpindi Azhar Hameed Khokhar.

Un alt responsabil al poliţiei, Muhammad Haroon, a declarat pentru AFP că explozia s-a produs atunci când procesiunea era la 500 de metri de moschee.

Cel mai recent atentat sinucigaş a fost comis înainte de summitul statelor D8 (Dezvoltare 8) organizat în Pakistan care a reunit Iranul, Turcia, Malaezia, Indonezia, Bangladesh şi Nigeria.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă