12.7 C
București
joi, 9 mai 2024
AcasăSpecialAnchetă la un liceu din Vaslui: Elevii, îmbolnăviţi de un vaccin

Anchetă la un liceu din Vaslui: Elevii, îmbolnăviţi de un vaccin

Inspectoratul Şcolar Judeţean Vaslui a declanşat, vineri, o anchetă la un liceu din municipiul Vaslui, după ce mai mulţi elevi din aceeaşi clasă au leşinat sau li s-a făcut rău după administrarea unui vaccin, potrivit Realitatea.net

Două eleve de 16 ani de la Liceul “Emil Racoviţă”, colege de clasă, au leşinat în urma administrării vaccinului împotriva tetanosului şi difteriei, una după zece minute de la imunizare, iar cealaltă după aproximativ două ore după ce a fost injectată de către asistenta medicală a şcolii.

De asemenea, alţi elevi din aceeaşi clasă au acuzat dureri şi au avut senzaţii de rău după administrarea vaccinului. Speriaţi de ceea ce li se întâmplă colegilor, adolescenţii au sunat la numărul de urgenţă 112 şi au solicitat intervenţia unor ambulanţe.

“Din ceea ce am aflat până acum de la directorul liceului, prima elevă a leşinat pe holul şcolii, însă şi-a revenit repede, fără a mai fi nevoie de transportul ei la spital cu ambulanţa, primind îngrijiri de la asistenta medicală a liceului. Cea de-a doua elevă a leşinat mai târziu, când asistenta nu mai era în liceu. Însă, şi în acest caz, când a venit ambulanţa, eleva a refuzat transportul la spital, fiind în parametrii medicali normali. În urma acestor evenimente, noi am luat legătura şi cu Direcţia Sanitară pentru a putea stabili ce s-a întâmplat la această unitate de învăţământ”, a declarat, vineri, inspectorul general al ISJ Vaslui, Gabriela Plăcintă.

Reprezentanţii Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Vaslui au afirmat că nu ar fi nicio problemă cu vaccinul respectiv şi nici în privinţa modului de administrare şi că, de fapt, adolescenţii ar fi leşinat de frică.

“Leşinul nu este o reacţie adversă postimunizare, administrarea vaccinului făcându-se corespunzător. De fapt, elevii au leşinat sau li s-a făcut rău deoarece le-a fost frică de înţepătură”, a precizat medicul-şef al DSP Vaslui, Luminiţa Costache.

Ea a mai afirmat că asistenta medicală a Liceului “Emil Racoviţă” Vaslui nu a informat-o cu privire la incidentele apărute în urma administrării vaccinului împotriva difteriei şi tetanosului.

 

Cele mai citite

Rusia avertizează Franța că-i va ataca eventualele trupe trimise în Ucraina

Rusia a avertizat miercuri Franţa că, dacă preşedintele Emmanuel Macron va trimite trupe în Ucraina, atunci acestea vor fi văzute ca ţinte legitime de...

Ucrainenii au dejucat un plan de asasinare a lui Zelenski chiar în ziua învestirii lui Putin la Moscova

Serviciul de Securitate al Ucrainei (SBU) anunță destructurarea unei rețele organizate de FSB care a recrutat doi colonei ai serviciilor ucrainene, pentru a-l asasina...

Premierul Netanyahu și șeful CIA, William Burns, au discutat despre o „pauză” în operațiunile militare din sudul Fâșiei Gaza

Prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu şi şeful CIA, William Burns, au discutat miercuri la Ierusalim despre o posibilă 'pauză' în operaţiunile militare în sudul Fâşiei...
Ultima oră
Pe aceeași temă