Turcia va lupta cu "aceeași determinare" împotriva combatanților kurzi și a grupării jihadiste Stat Islamic (SI), a declarat duminică președintele Recep Tayyip Erdogan, într-un discurs rostit la Gaziantep, în sud-estul țării, relatează AFP, potrivit Agerpres.
'Avem aceeași determinare' în a combate Partidul Uniunii Democratice (PYD) și SI, a afirmat președintele, în fața unei mulțimi, la o săptămână după un atentat care a ucis 55 de persoane la Gaziantep, nu departe de granița siriană. 'Nu vom accepta nicio activitate teroristă la sau aproape de frontierele noastre', a mai spus președintele Erdogan, în contextul ofensivei lansate miercuri de armata turcă în nordul Siriei.