12.6 C
București
vineri, 3 mai 2024
AcasăLifestyleOficial: Nicuşor Stanciu a semnat cu Anderlecht

Oficial: Nicuşor Stanciu a semnat cu Anderlecht

Nicuşor Stanciu a semnat contractul cu Anderlecht Bruxelles, potrivit unui anunţ făcut luni de formaţia belgiană.

Mijlocaşul a părăsit cantonamentul echipei naţionale şi a zburat astăzi în Belgia pentru a parafa contractul cu Anderlecht. După ce a efectuat vizita medicală, trecută fără probleme, Stanciu a semnat un contract pe cinci sezoane.

"Bine ai venit, Nicolae Stanciu", a fost mesajul belgienilor, care au postat şi o primă imagine cu fostul stelist la prezentarea oficială.

Cei de la Anderlecht au anunţat şi numărul pe care îl va purta internaţionalul român, acesta fiind 73.

Transferul lui Stanciu în prima ligă din Belgia ar putea fi cel mai scump din istoria campionatului nostru, însă numai dacă mijlocaşul va confirma la Bruxelles.

Steaua va încasa în următoarele zece luni 7,8 milioane de euro, iar dacă Stanciu va evolua în următoarele două sezoane în cel puţin 50% dintre meciurile lui Anderlecht, vicecampioana României va mai primi două milioane de euro. Cel mai scump jucător din istoria Ligii 1 va rămâne până la eventuala plată a acestui bonus. Vlad Chiricheş a fost transferat de Tottenham de la Steaua pentru 9,5 milioane de euro.

 

Cele mai citite

Statele membre NATO sunt profund îngrijorate „ de activitățile rău intenționate ale Rusiei” pe teritoriul Alianței

Statele membre ale NATO s-au declarat joi "profund preocupate de activităţile rău intenţionate" ale Rusiei "întreprinse recent pe teritoriul Alianţei" şi care "constituie o...
Ultima oră
Pe aceeași temă