Romancierul și scenaristul George Șovu a murit, luni, George Șovu a murit luni, la 85 de ani, după ‘o lungă și grea suferință’, au declarat pentru AGERPRES apropiați ai familiei.
Sicriul cu trupul neînsuflețit al romancierului a fost depus la Biserica Sf. Fanurie, din București, urmând ca înhumarea să aibă loc la Cernica, la ora 13,00.
Născut pe 30 ianuarie 1931, în comuna Țițești, județul Argeș, George Nicolae Șovu a fost romancier, autor de proză scurtă, scenarist, inspector școlar și autor de manuale de limbă și literatură română. Este autorul scenariilor pentru celebra serie de filme ‘Liceenii’.
BIOGRAFIE
George Nicolae Șovu, cunoscut romancier, autor de proză scurtă, scenarist, autor de manuale de limba și literatura română, s-a născut la 30 ianuarie 1931, comuna Țițești, județul Argeș. A urmat cursurile Școlii Normale ”Carol I” din Câmpulung-Muscel (1944-1951) și apoi pe cele ale Facultății de Limba și Literatura Română din cadrul Universității ”Alexandru Ioan Cuza” din Iași (1951-1955), absolvind ca șef de promoție.
În perioada 1955-1961 a fost redactor și secretar de redacție la Agenția Româna de Presă din București. A fost profesor de limba și literatura română la Liceul nr. 39 din București, unde mai târziu a îndeplinit și funcția de director. A deținut o lungă perioadă (1974-1991) funcția de inspector de limba și literatura română la Inspectoratul Școlar al Municipiului București, predând în același timp la Colegiul Național ”Gheorghe Lazăr” din București.
A scris romane de dragoste mai ales inspirate din lumea adolescenților.
Succesul seriei de filme ”Liceenii” se datorează în mare parte implicării lui George Șovu ca scenarist. Primul scenariu de film a fost pentru ”Declarație de dragoste” (1985), în regia lui Nicolae Corjos. Au urmat ”Liceenii” (1987), ”Extemporal la dirigenție” (tot 1987), ”Liceenii Rock’N’Roll” (1992), ”Liceenii în alertă” (1993) — regia Mircea Plângau, conceput ca film polițist.
Între scrierile publicate se numără: ”Cadența generației” (1974), ”Scrisori de acreditare” (1976), ”ABC — Capitala țării mele” (1976), ”Spiru Haret” (1976), ”Declarație de dragoste” (1978), ”Jarul din palmă” (1979), ”Răspuns la post-restant” (1981), ”Dragul nostru Alex…” (1981), ”O vară de dor” (1983), ”Liliac alb în ianuarie” (1984), ”Dans în foișor” (1984), ”Fascinații” (1985), ”Furtuna de mai” (1985), ”Tandrețe” (1986), ”Extemporal la dirigenție” (1987), ”Dimineața iubirii” (1987), ”Ochii timpului” (1988), ”Întâlnire-n oglindă” (1989), ”Căpitanul Rox” (1991), ”Liceenii” (1992), ”Liceenii în alertă (1993), ”Dialog tainic” (2000), ”Misterele din vila părăsită” (2005), ”Iubirea e mereu regină” (2006), „Picătura de viață” (2007), ”Romanticii” (2009), ”Lumina neuitării” (2010), ”Rugăciunea unui înger” (2012), ”Cântecul destinului” (2012), ”O iubire care nu moare” (2013).