23.4 C
București
miercuri, 22 mai 2024
AcasăSpecialCioloș: Olanda nu a condiționat intrarea României în Schengen de relația dintre...

Cioloș: Olanda nu a condiționat intrarea României în Schengen de relația dintre portul Constanța și Rotterdam

Premierul Dacian Cioloș a declarat joi că niciun politician din Olanda nu a condiționat intrarea României în Schengen de o eventuală punere în relație a portului Constanța cu Rotterdam, transmite Agerpres.

"Mie nu mi-a cerut nimeni portul Constanța când am fost în Olanda ca să intrăm în Schengen. (…) Niciun politician din Olanda cu care am discutat n-a condiționat relația dintre portul Constanța și Rotterdam de intrarea României în Schengen. (…) Pot să vă asigur că, cel puțin la nivelul meu, nu s-a pus problema asta", a spus premierul Cioloș, răspunzând unei întrebări în timpul Dialogului cu cetățenii, organizat de Comisia Europeană, la care a fost prezent și vicepreședintele Comisiei Europene, Jyrki Katainen.

Totodată, premierul Cioloș a precizat că trebuie crescută performanța portului Constanța, înainte de a vorbi despre privatizarea sa. "Am transmis și acolo, pentru că e o companie de stat portul Constanța. Înainte de a vorbi de privatizări la portul Constanța sunt niște lucruri pe care noi trebuie să le facem în România pentru a crește performanța portului, să terminăm acolo cu niște lucruri care nu funcționează bine de mai mulți ani. (…) Dacă ne mulțumim doar cu faptul că natura ne-a plasat bine acolo nu e suficient ca să facem afaceri performante. Deci trebuie să folosim ce ne-a dat natura și să ne folosim și inteligența și onestitatea și eficiența ca să punem portul ăla încet, încet pe picioare și acolo iar trebuie câțiva ani și pe urmă vom vedea cu cine o să se decidă să se facă parteneriat", a mai afirmat Cioloș.

Cele mai citite

CFA România: Indicele de Încredere Macroeconomică, în scădere accentuată în aprilie; inflaţia, estimată la 5,73%, în următoarele 12 luni

Indicatorul de Încredere Macroeconomică realizat de Asociaţia CFA România a scăzut cu 12,3 puncte până la valoarea de 47,1, în luna aprilie a acestui...

Rusia lovește o cafenea din Harkov

O lovitură aeriană rusă asupra orașului ucrainean Harkov, situat în nord-estul Ucrainei, a distrus miercuri o cafenea, a avariat o clădire rezidențială din apropiere...

Ana Maria Pătru a fost achitată definitiv și ȋn al doilea proces intentat de DNA Ploiești. Instanța a concluzionat că ,,Fapta nu există”

Curtea de Apel București a confirmat, pe 14 mai, sentința pronunțată anul trecut de către Tribunalul București, care a declarat-o nevinovată pe Ana Maria...
Ultima oră
Pe aceeași temă