15.5 C
București
sâmbătă, 27 aprilie 2024
AcasăSportVeste teribilă pentru Daley Blind. Fundașul lui Ajax și-ar putea încheia cariera

Veste teribilă pentru Daley Blind. Fundașul lui Ajax și-ar putea încheia cariera

Anunțul a fost făcut sâmbătă de gruparea olandeză la care evoluează și Răzvan Marin. “Daley Blind suferă de o inflamaţie a muşchiului cardiac. Noi l-am supus pe jucător unor examene medicale amănunţite după vertijul pe care l-a acuzat”, a precizat clubul olandez într-un comunicat dat publicităţii.

Dacă Ajax nu a stabilit, încă, data revenirii jucătorului pe teren, acest diagnostic ar putea pune însă în pericol participarea sa la EURO 2020 cu naţionala Olandei (12 iunie – 12 iulie).

Într-un mesaj pe Twitter, jucătorul de 29 de ani a ţinut să mulţumească suporterilor pentru mesajele de susţinere. “Cel mai important lucru este că mă simt bine în acest moment. Voi reveni cât de repede posibil”, a precizat el.

Fostului jucător al echipei Manchester United i se va monta un dispozitiv, sub piele, care va permite controlarea şi reglarea ritmului cardiac.

Cele mai citite

Modificări de trasee în acest weekend, în timpul desfășurării evenimentului „Bucharest Street Food Festival – Spring Edition”

Cu ocazia organizării evenimentului „Bucharest Street Food Festival – Spring Edition”, în zilele de 27.04.2024 (sâmbătă) și 28.04.2024 (duminică), între orele 09:00 – 22:00, circulația rutieră va fi restricţionată pe Șos....

Măsurile și condițiile pentru votul cu urna specială la europarlamentare și locale

Biroul Electoral Central (BEC) a stabilit măsurile pentru exercitarea dreptului de vot prin intermediul urnei speciale la alegerile din data de 9 iunie, menţionând,...

Poliția se așteaptă la valori mari de trafic spre munte și spre mare

Centrul Infotrafic a transmis că valorile de trafic ar putea să crească în principal pe cele două drumuri naţionale cu staţiuni montane intens circulate...
Ultima oră
Pe aceeași temă