19.2 C
București
duminică, 5 mai 2024
AcasăSpecialVictimele din Colectiv vor fi comemorate printr-un festival de trei zile

Victimele din Colectiv vor fi comemorate printr-un festival de trei zile

Asociația Colectiv GTG 3010 a anunțat că va organiza un festival de trei zile, la Berăria H din Capitală, în beneficiul victimelor incendiului din clubul Colectiv, informează Agerpres.

 Festivalul va avea loc între 28 și 30 octombrie. Cu numele „#3010 Festival”, motto-ul evenimentului este „Heroes never die. Keep their spirits alive”, și urmărește comemorarea celor 64 de tineri care și-au pierdut viața în tragedia din clubul Colectiv. Totodată, festivalul este dedicat și celor care s-au luptat timp de un an cu traume și cu răni grave. 

„Sunt conștient că nimic nu îmi poate aduce copilul înapoi, însă în memoria băiatului meu, un chitarist plin de energie, și a celorlalți copii pe care astăzi îi plâng părinții, alături de cei care au învins moartea, organizăm acest eveniment și ne propunem să aibă loc anual. Este și un semnal de alarmă că ceea ce s-a întâmplat la Colectiv nu trebuie să se repete, dar și un moment oportun pentru a începe să investim cu adevărat în soluții pentru salvarea de vieți”, a declarat Eugen Iancu, membru fondator al Asociației Colectiv GTG 3010. 

Vor evolua membrii trupelor: Compact, Coma, Truda, Altar, Awake, W3 4R3 NUMB3R5, Costi Cămărășan Band, Florin Chilian, Fallen, Nexus, Hatemode, Gray Matters, 7 Semne, ultimele cinci fiind direct afectate de incendiul din clubul Colectiv. Prezentator va fi Cristian Hrubaru. 

Potrivit sursei citate, banii din vânzarea biletelor vor fi folosiți în pentru decontarea tratamentelor supraviețuitorilor. Nevoile acestora sunt mari și pe termen nedeterminat. Rolul nostru este acela de a-i ajuta să treacă cât mai ușor peste suferința deja existentă”, a informat Asociația Colectiv GTG 3010 prin intermediul unui comunicat. 

Prețul unui bilet va fi de 50 de lei, iar un abonament pentru cele trei zile va costa 100 de lei. Acestea pot fi achiziționate momentan prin Eventbook sau direct din Berăria H pe durata evenimentului. 

Asociația Colectiv GTG 3010 este o organizație neguvernamentală, non-profit, apolitică și independentă. Obiectivele sale sunt: monitorizarea anchetelor în desfășurare în cazul incendiului de la clubul Colectiv, precum și inițierea unor noi anchete în instituțiile statului, care să identifice persoanele responsabile care nu și-au exercitat atribuțiile pentru a preveni această tragedie; ajutorarea victimelor din accidente și incendii, din punct de vedere juridic și medical, ajutorarea victimelor abuzurilor statului; ajutorarea persoanelor afectate de incendiul din clubul Colectiv, pentru ameliorarea stării lor de sănătate până la însănătoșirea completă, integrarea socială și recâștigarea demnității personale; sprijinirea structurilor fizice necesare industriilor creative, în special muzica rock, arta fotografică și video, în memoria victimelor incendiului din Colectiv; implicarea în acțiuni care să prevină producerea de accidente similare. 

Cele mai citite

Ciolacu urează românilor “Hristos a Înviat” și prezintă imagini în care arată că a fost la slujba de Înviere

Șeful Guvernului și al PSD, Marcel Ciolacu, le transmite românilor mesajul tradițional, "Hristos a Înviat", însoțit de imagini care atestă că a participat la...

Președintele Iohannis va fi decorat de Atlantic Council, la Washington

Președintele Klaus Iohannis va fi decorat de Atlantic Council, într-o ceremonie care se va desfășura la Washington, în ziua de 8 mai 2024. Președintele Iohannis...

Lista PSD pentru Consiliul General începe cu Firea, Negoiță și Băluță. Piedone nu figurează

Lista candidaților propuși de PSD pentru Consiliul General al Municipiului București începe cu Gabriela Firea, Robert Negoiță, Daniel Băluță și Dan Cristian Popescu. Pe lista...
Ultima oră
Pe aceeași temă