22.4 C
București
sâmbătă, 11 mai 2024
AcasăSpecialUn important lider al rebelilor sirieni a fost ucis de o lovitură...

Un important lider al rebelilor sirieni a fost ucis de o lovitură aeriană, tocmai când SUA şi Rusia reiau negocierile privind dosarul sirian

“Armata Cuceririi”, principala alianţă a rebelilor care luptă împotriva regimului Bashar Al-Assad, şi-a pierdut comandantul. Abou Omar Sarakeb a fost ucis, joi, 8 septembrie, în provincia Alep din nordul Siriei, într-o “lovitură aeriană”, a anunţat Frontul Fateh al-Sham, citat de cotidianul francez Le Monde

Şi Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului a declarat că Abu Omar Sarakeb, împreună cu un alt lider, Abou Muslem al Shami, au fost ucişi în urma unui atac aerian, dar nu se ştie dacă avioanele aparţineau forțelor aeriene ale regimului sirian, erau ruseşti sau ale coaliției conduse de Statele Unite.

Frontul Fateh al-Sham a postat pe cotul său de Twitter că “martirul său” Abu Omar Sarakeb și-a pierdut viața în provincia Alep, fără să dea prea multe detalii.

“Armata Cuceririi” mai cuprinde organizații islamiste ca Ahrar al-Sham și Faylaq al-Sham.

Gruparea ține sub control provincia Idleb (nord-vest) și a suferit în această săptămână o înfrângere majoră după ce trupele regimului de la Damasc au eliberat cartiere din sudul Alepului unde era prezentă.

Anunţul uciderii liderului rebel vine exact în ziua în care secretarul de stat american John Kerry urma să se întâlnească, la Geneva, cu omologul său rus, Serghei Lavrov, în încercarea de a ajunge la un acord între Washingtin şi Moscova asupra soluţionării conflictului sirian.

Citeşte şi SUA și RUSIA reiau negocierile pe tema crizei din Siria

 

 

 

Cele mai citite

CFR anunță că s-a reluat circulaţia feroviară între Voila şi Făgăraş

Traficul feroviar între stațiile Voila și Făgăraș, pe linia simplă, a fost reluat sâmbătă la ora 11:08, conform anunțului făcut de către CFR SA. Informația...

ONU cere anchetă independentă, după descoperirea unor gropi comune în Gaza

Consiliul de Securitate al Organizației Națiunilor Unite (ONU) a cerut vineri o anchetă "independentă" şi "imediată" după descoperirea în jurul spitalelor din Gaza a...

CFR anunță că s-a reluat circulaţia feroviară între Voila şi Făgăraş

Traficul feroviar între stațiile Voila și Făgăraș, pe linia simplă, a fost reluat sâmbătă la ora 11:08, conform anunțului făcut de către CFR SA. Informația...
Ultima oră
Pe aceeași temă