9.8 C
București
vineri, 10 ianuarie 2025
AcasăSpecialO nouă declaraţie controversată a preşedintelui Cehiei: peninsula Crimeea aparține Rusiei

O nouă declaraţie controversată a preşedintelui Cehiei: peninsula Crimeea aparține Rusiei

Peninsula Crimeea aparține Rusiei, a spus – conform unui portal din Cehia – președintele acestei țări, Milos Zeman, care a manifestat adesea opinii favorabile Rusiei. "Liderii lumii știu deja că Crimeea nu poate fi restituită Ucrainei", a adăugat el, potrivit website-ului Parlamentnilisty.cz, citat vineri de agenția DPA, transmite Agerpres. În plus, Zeman consideră că fostul lider sovietic, Nikita Hrușciov, a comis o prostie de neiertat când a oferit Ucrainei peninsula Crimeea, în anul 1954.

Președintele Zeman se află din anul 2013 la primul său mandat. El a stârnit îngrijorări în cancelariile occidentale după ce în timpul conflictului din Ucraina a manifestat opinii favorabile Rusiei. Pe plan intern, relațiile sale cu premierul Bohuslav Sobotka sunt tensionate, deși amândoi sunt politicieni de stânga.

Sobotka a participat marți la întâlnirea pe care liderii statelor Grupului de la Vișegrad (Cehia, Polonia, Slovacia și Ungaria) au avut-o la Krynica (Polonia) cu premierul ucrainean, Volodimir Groissman, el exprimându-și alături de ceilalți responsabili ai țărilor din acest grup sprijinul pentru 'suveranitatea și integritatea teritorială' a Ucrainei.

Cele mai citite

„Moment istoric!” Ambasadoarea SUA la București, despre accederea României în Programul Visa Waiver

Accederea României în Programul Visa Waiver reprezintă un pas istoric în relațiile bilaterale dintre România și Statele Unite, a declarat ambasadoarea SUA la București,...

Un nou caz „Bricheta” în Bundesliga! Union Berlin pierde la „masa verde” după un incident grav

Meciul Union Berlin - Bochum, disputat pe 15 decembrie în runda #14 din Bundesliga, a fost decis la „masa verde” în favoarea oaspeților, după...

Incendii Los Angeles. Consulatul României, evacuat

În urma incendiilor devastatoare care au afectat Comitatul Los Angeles din statul California, autoritățile americane au cerut evacuarea clădirii Consulatului General al României la...
Ultima oră
Pe aceeași temă