29.6 C
București
marți, 14 iulie 2026
AcasăSpecialVremea se răceşte accentuat în toată ţara începând de duminică

Vremea se răceşte accentuat în toată ţara începând de duminică

Vremea se va răci accentuat în toată ţara începând de duminică, potrivit unei informări meteorologice a Administraţiei Naţionale de Meteorologie, transmite Agerpres.

Intervalul în care se va manifesta scăderea temperaturilor este 28 octombrie, ora 08:00 – 31 octombrie, ora 08:00.

Pe parcursul zilei de duminică – 28 octombrie, vremea se va răci accentuat în Banat, Crişana, Maramureş şi nordul Transilvaniei. În noaptea de duminică spre luni şi în cursul zilei de luni – 29 octombrie, răcirea va cuprinde şi restul teritoriului, vremea devenind rece pentru sfârşitul lunii octombrie în toată ţara. Vântul va avea intensificări temporare, îndeosebi la munte.

Va ploua in toate regiunile, iar cantităţile de apă vor depăşi pe arii restrânse 25 l/mp în 24 de ore.

În zona montană şi izolat in vestul, centrul şi nordul ţării, precipitaţiile vor fi şi sub formă de lapoviţă şi ninsoare.

Cele mai citite

Nicușor Dan: Nu există în prezent un premier care să poată strânge o majoritate parlamentară

Președintele Nicușor Dan a declarat marți, la Paris, că nu va desemna un nou candidat pentru funcția de prim-ministru atât timp cât nu există...

Siegfried Mureșan: Alegerile anticipate sunt o soluție firească dacă blocajul politic nu poate fi depășit

Europarlamentarul Siegfried Mureșan, premier desemnat de PNL, USR și UDMR, a declarat că alegerile anticipate reprezintă o soluție constituțională în cazul în care blocajul...

COVID nu a dispărut. Pacienți cu SARS-CoV-2 ajung încă la spital, însă România nu mai are vaccinuri

Virusul SARS-CoV-2 continuă să provoace îmbolnăviri, iar pacienți infectați ajung în continuare la Institutul Național de Boli Infecțioase „Prof. Dr. Matei Balș”, chiar și...
Ultima oră
Pe aceeași temă