12.7 C
București
joi, 9 mai 2024
AcasăSpecialPas important în războiul din Siria. Regimul de la Damasc aprobă acordul...

Pas important în războiul din Siria. Regimul de la Damasc aprobă acordul ruso-american privind Siria

Autoritățile de la Damasc au aprobat acordul ruso-american privind situația din Siria, care trebuie să intre în vigoare luni între regim și rebeli, a informat agenția oficială Sana, citând "surse informate", transmite AFP.

"Guvernul sirian a aprobat acordul ruso-american (…) unul dintre obiectivele acestuia fiind de a ajunge la o soluție politică la criza din Siria", a relatat Sana, adăugând că "va avea loc o încetare a ostilităților în orașul Alep din motive umanitare".

După mai multe ore de așteptare de la încheierea unor negocieri care păreau să ducă la o nouă amânare, ministrul de externe rus Serghei Lavrov și secretarul de stat american John Kerry au anunțat împreună, vineri noaptea, un acord între SUA și Rusia în privința soluționării crizei din Siria.

Potrivit șefului diplomației americane, citat de Reuters, cele două puteri speră că planul agreat va aduce pacea în Siria și va reduce suferințele sirienilor. Kerry afirmă că SUA au făcut concesiuni ținând cont de posibilitatea ca Rusia să îl convingă pe președintele sirian Bashar al-Assad să se așeze la masa negocierilor de pace.

Aranjamentul convenit de reprezentanții Moscovei și ai Washingtonului ar putea rezista dacă atât guvernul de la Damasc, cât și opoziția își îndeplinesc obligațiile, a mai declarat secretarul de stat. În special, ar trebui ca forțele guvernamentale să nu mai desfășoare operațiuni militare aeriene în anumite zone controlate de opoziție. Încetarea utilizării butoaielor cu explozivi și a bombardamentelor oarbe ar putea modifica natura conflictului, susține Kerry.

Mai mult, dacă violențele scad în intensitate, Rusia și SUA ar putea colabora pentru a planifica lovituri militare strategice și precise împotriva grupării islamiste Frontul al-Nusra, pe care oficialul american a caracterizat-o drept "teroristă".

Pentru moment, a anunțat John Kerry, Statele Unite și Rusia fac apel la toate părțile în conflict să se angajeze la o încetare a ostilităților începând de la apusul soarelui, în data de 12 septembrie. Astfel ar putea fi posibilă trimiterea de ajutoare umanitare în zone greu accesibile, inclusiv orașul Alep. În acest scop, toate forțele militare ar trebui să se retragă de pe un drum de acces către Alep. Apoi, în termen de șapte zile, Rusia și SUA vor stabili un centru pentru un grup comun de implementare, în vederea luptei împotriva grupărilor Stat Islamic și al-Nusra. Forțele de opoziție ar trebui să se distanțeze cât mai mult de aceste formațiuni extremiste.

Cele mai citite

Ziua Europei: Arcul de Triumf va fi iluminat în albastru

Arcul de Triumf va fi iluminat joi, de Ziua Europei, în albastru, a anunțat Primăria Capitalei. Alte manifestări dedicate Zilei Europa vor avea loc...

Ucrainenii au dejucat un plan de asasinare a lui Zelenski chiar în ziua învestirii lui Putin la Moscova

Serviciul de Securitate al Ucrainei (SBU) anunță destructurarea unei rețele organizate de FSB care a recrutat doi colonei ai serviciilor ucrainene, pentru a-l asasina...

Kosovo are dificultăți în aderarea la Consiliul Europei

Prim-ministrul din Kosovo, Albin Kurti, a criticat miercuri condiţiile de aderare la Consiliul Europei, în special crearea unei structuri guvernamentale semiautonome pentru comunitatea sârbă,...
Ultima oră
Pe aceeași temă