6.1 C
București
vineri, 3 ianuarie 2025
AcasăSpecialOltchim, pe primul loc în grupa A a Ligii Campionilor

Oltchim, pe primul loc în grupa A a Ligii Campionilor

Echipa de handbal feminin Oltchim Râmnicu Vâlcea este lidera grupei A din Liga Campionilor, după meciurile disputate în etapa a II-a.

 

Handbalistele antrenate de Jakob Vestergaard au învins categoric, sâmbătă, în deplasare, formaţia Buxtehuder SV, cu 34-15 (14-6). A doua partidă din grupa A s-a jucat sâmbătă seară, Hypo Viena reuşind un meci bun pe teren propriu, la finalul căruia s-a impus în faţa danezelor de la Randers HK, cu 32-25 (18-11). Astfel, Oltchim se află pe prima poziţie, cu două victorii şi 4 puncte, urmată de Randers şi Hypo, cu câte 2, şi Buxtehuder, 0 puncte.

Programul următor al campioanei României în grupa A este următorul: Randers HK-Oltchim (27 octombrie), Oltchim-Randers HK (4 noiembrie), Hypo-Oltchim (11 noiembrie) şi Oltchim-Buxtehuder SV (18 noiembrie).  

Cele mai citite

România, în topul celor mai bune destinații europene pentru investiții imobiliare în 2025

România se află pe locul al treilea în clasamentul celor mai bune țări europene pentru investiții în proprietăți în 2025, conform unui raport recent...

Explozie în Berlin: Doi polițiști răniți, unul în stare gravă

O explozie produsă joi seara, în jurul orei locale 20:20, a rănit doi polițiști în fața unei secții de poliție din cartierul Wittenau, situat...

Ursula von der Leyen, președinta Comisiei Europene, și-a anulat toate deplasările externe

Ursula von der Leyen, președinta Comisiei Europene, și-a anulat toate deplasările externe planificate pentru primele două săptămâni din ianuarie, după ce a fost diagnosticată...
Ultima oră
Pe aceeași temă