20 C
București
joi, 16 mai 2024
AcasăSpecialSute de mii de oameni au ieșit în stradă în Germania, protestând...

Sute de mii de oameni au ieșit în stradă în Germania, protestând față de TTIP, tratatul de liber schimb UE-SUA

Sute de mii de persoane au ieșit sâmbătă pe străzile a șapte orașe din Germania pentru a protesta față de proiectul tratatului de liber-schimb transatlantic (TTIP), susținut de cancelarul Angela Merkel, dar tot mai criticat în Europa și la care Franța vrea să renunțe.

Potrivit organizatorilor (30 de ONG, sindicate și partide politice), la proteste au luat parte în jur de 320.000 de manifestanți, în vreme ce poliția a estimat o mobilizare de 163.000-180.000 de persoane.

La Berlin, între 50.000 și 70.000 de persoane s-au adunat, în pofida ploii puternice care începuse încă de la începutul manifestației, la prânz. Mobilizarea a fost puternică și în celelalte două mari orașe germane, Hamburg și Munchen, dar mai puțin importantă la Frankfurt, Koln, Stuttgart și Leipzig.

Manifestanții au purtat drapele și pancarte pe care scria, printre altele, „Democrație în loc de TTIP”, „Nu înseamnă nu”. Ei și-au exprimat opoziția și față de CETA, tratatul de liber-schimb al UE cu Canada, a cărui semnare finală este așteptată la sfârșitul lunii octombrie. Pentru TTIP, o nouă rundă de negocieri este programată să aibă loc la începutul aceleași luni.

Potrivit unui sondaj Ipsos, 52% dintre germani cred că, odată adoptate, aceste acorduri vor duce la slăbirea normelor sociale și vor permite importul de produse dăunătoare sănătății.

Cele mai citite

Cum arată joburile viitorului. 62% dintre elevii români aspiră să lucreze în domeniul IT

Domeniul IT&C este cel mai atractiv pentru liceeni atunci când vine vorba despre viitorul lor loc de muncă (62%), urmat de zona de creare...

Peste 1000 de candidați au promovat primele runde ale Concursului național organizat de ANFP

Agenția Națională a Funcționarilor Publici (ANFP) a publicat rapoartele finale ale Concursului național extins. Primele runde, desfăşurate în perioada februarie – aprilie 2024, au...

WC-urile din curțile școlilor vor fi secții de votare, ca tot alegătorul să găsească o utilitate buletinului de vot

Ilustrație: Marian Avramescu Pentru a elimina preconcepțiile conform cărora toaletele din curțile unităților de învățământ preuniversitar fără canalizare nu sunt bune de nimic, Guvernul...
Ultima oră
Pe aceeași temă